Giuliano Dumitrașcu, interlop extrem de periculos, cunoscut în toată România, dar și în Europa, prins în urmă cu doi ani de procurorii DIINCOT Ploiești, și-a primit pedeapsa. Tribunalul Prahova l-a condamnat la șapte ani și patru luni de închisoare, dar sentința nu este definitivă și a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel Ploiești care încă nu s-a pronunțat în dosar.

Giuliano Dumitrașcu, interlop extrem de periculos, cunoscut în toată România, dar și în Europa, prins în urmă cu doi ani de procurorii DIICOT Ploiești, și-a primit pedeapsa. Tribunalul Prahova l-a condamnat la șapte ani și patru luni de închisoare, dar sentința nu este definitivă și a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel Ploiești care încă nu s-a pronunțat în dosar.

Acesta a fost găsit vinovat de prima instanță de trafic de droguri de mare risc. De altel, în urma perchezițiilor domiciliare, procurorii au găsit o cantitate impresionantă de substanțe interzise, în special cocaină și MDMA – un drog sintetic -  pe care Giuliano le vindea în special clienților cu bani din Capitală.  

Giuliano Dumitrașcu, poate unul dintre cei mai periculoși infractori români, a fost căutat șapte ani de polițiștii italieni pentru omor, și a fost prins în primăvara anului trecut de procurorii DIICOT din Ploiești într-un cort dintr-o tabără din Năvodari.

Interlopul era acuzat de autoritățile italiene pentru omor după ce acesta a luat viața unui bijutier din Roma. A dispărut după săvârșirea faptei, dar și-a continuat activitatea infracțională în România unde s-a axat în special pe traficul de drgoguri de mare risc. Giulianuo a fost prins dintr-o întâmplare pentru că anchetatorii ploieșteni nu-l vizau neapărat pe el, ci pe un anume traficant "fantomă", care închiriase sub un nume fictiv un apartament în București.

Procurorii cunoșteau adresa, dar nu și identitatea dealer-ului de droguri. La momentul perchezițiilor, interlopul a reușit să scape de polițiști, escaladând balcoanele imobilului unde locuia. A fost prins și identificat două luni mai târziu, în tabăra de la Năvodari unde se afla în vacanță cu mai mulți prieteni.

În mai 2015 Giuliano a fost arestat  și de atunci se află încarcerat în Penitenciarul de la Mărgineni.

Instanța de fond a decis să confiște de la interlopul brăilean întreaga cantitate de droguri găsită în apartamentul său, dar și suma de 8000 de euro, bani pe care bărbatul i-a câștigat în urma activității infracționale, iar lista cu droguri descoperită de anchetatori în casa interlopului este impresionantă: 10 comprimate care conţin ca substanţă activă MDMA(contraproba nr. 1), 10 comprimate care conţin ca substanţă activă MDMA(contraproba nr. 2), 10 comprimate care conţin ca substanţă activă MDMA(contraproba nr. 3a), 10, 21 grame cannabis(contraproba nr. 5), 5,74 grame Cocaină în amestec cu Fenacetină, Cofeină, Levanisol şi Tetracaină(contraproba nr. 6b), 250 comprimate şi 3,29 grame pulbere MDMA(proba nr. 1), 92 comprimate şi 2,93 grame pulbere MDMA(proba nr. 2), 133 comprimate şi 2,90 grame pulbere MDMA(proba nr. 3a), 7 comprimate şi 4.07 grame pulbere MDMA(proba nr. 3b), 0.64 grame pulbere MDMA(proba nr. 4a), 1,28 grame pulbere MDMA(proba nr. 4b), 69,68 grame cannabis(proba nr. 5), 9,58 grame cocaină în amestec cu Fenacetină, Cofeină, Levanisol şi Tetracaină( proba nr. 6b), 0,75 grame cannabis(proba nr.7a), 0,65 grame cannabis

Activitatea infracțională a acestui personaj este demnă de film. La sfârșitul anilor 90 a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru tentativă de omor, victima sa fiind un valutist din zona Brăila –Galați, a torturat, ucis și jefuit un om de afaceri din Italia, iar în anul 2009 un brăbat în vârstă de 30 de ani tot din Brăila a fost împușcat de polițiști care au confundat victima cu temutul interlop.