Liviu Luca, martor în dosarul Popa-FNI / Percheziţia a fost ilegală
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, Liviu Luca, a fost audiat timp de o oră şi jumătate în calitate de martor în dosarul privind fuga din România a fostului director Gelsor, Nicolae Popa, în care au fost reţinuţi deja Sorin Ovidiu Vântu, Octavian Ţurcan şi Alex Stoian, informează Mediafax. La ieşirea de la audieri, Liviu Luca a declarat: „Nu comentez. Pot să vă spun un singur lucru: Vîntu
|
Poveste despre mafia retrocedărilor / Miza: un teren ocupat abuziv de UZUC (I)
Un cititor al observatorulph.ro ne-a trimis pe adresa redacţiei o scrisoare în care povesteşte cum încearcă să revendice un teren de 1600 mp, ocupat abuziv de UZUC, companie aparţinând unuia dintre cei mai bogaţi români din Top 300 Capital, Ştefan Vuza. P.P. susţine că s-a confruntat cu o serie de ilegalităţi comise de judecători şi procurori prahoveni, adică exact de oamenii care ar fi trebuit să aplice litera legii.
|
Cât de nesimţit e şoferul din fotografie? Cât un Q7
În această după-amiază, în jurul orei 16, pe unul din locurile rezervate persoanelor cu handicap din parcarea Carrefour Ploieşti, un şofer şi-a pus jeepul Audi Q7, cu numărul de înmatriculare B 65 RFW. Cel care a dat dovadă de maximă nesimţire a vurt să parcheze de 50.000 de euro fix la intrarea în magazin, deşi în acel moment parcarea era aproape goală. Din păcate, acesta nu este un caz singular. Acelaşi lucru se
|
|
|
Tâlharul minor care a evadat ieri a fost prins
Infractorul minor care a reușit ieri să fugă de sub escorta poliției a fost prins, tot ieri, în zona ”Paralela 45”, pe DN1. Ion Vasile, zis Miți, din cartierul Bereasca este acum cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de evadare. În momentul reținerii, polițiștii au observat că tânărul reușise să-și scoată cătușele, acesta declarând că pur și simplu a forțat scoaterea lor. În paralel,
|
|
|
El este tâlharul minor care a evadat! / Dacă l-aţi văzut sunaţi la 112!
Poliţia Prahova a emis un comunicat de presă cu semnalmentele lui Ion Vasile, tâlharul minor, care a evadat în această după amiază.
SEMNALMENTE : înaltime 1,55 m, constitutie astenica, ochii caprui, frunte ingusta, nas drept, barbie cu gropita, urechi cu lob lipit, fata ovala, ten inchis, par negru cu creasta pe mijloc, sprancene arcuite, buze groase.SEMNE PARTICULARE: tatuaj pe gamba dreapta şi gaura in ureche pentru cercel.IMBRACAMINTE: geaca
|
NEWS Alert Un deţinut a evadat de sub escortă / Poliţia îl caută pe DN 1
UPDATE – SURSE Deţinutul care a evadat astăzi era arestat pentru tâlhărie şi a fost transportat din arestul IJP Prahova , aflat in sediul Poliţiei Campina, la secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpina pentru că acuza dureri la cap. La ieşire, tâlharul minor i-a împins pe poliţiştii care îl escortau şi a escaladat gardul spitalului, dispărând fără urmă. Poliţiştii au
|
Prinşi de poliţişti în pădure, în timp ce făceau sex
O partidă de sex a fost întreruptă brusc, ieri, de oamenii legii. Episodul s-a consumat în pădurea Crângul lui Bot, de la marginea DN 72, când o prostituată a fost surprinsă în timpul „prestaţiei” de un poliţist al Secţiei 3 Poliţia Ploieşti şi de un jandarm, care patrulau în zonă. Clientul, un bărbat de 50 de ani, a plătit pentru sexul rămas fără finalizare suma de 80 de lei, care
|
|