salarii_lidl.jpg

După ce observatorulph.ro a publicat articolul Cât profit aduce un angajat Lidl plătit cu minimul pe economie”, reprezentanții companiei au furnizat cifre oficiale privind nivelul de salarizare.

Punctul de vedere al lanțului de magazine Lidl:

”Salariile competitive au fost mereu o prioritate pentru noi și ne-am poziționat întotdeauna peste salariul minim oferit în România, lucru valabil inclusiv pentru luna octombrie a anului 2016, perioadă la care faceți referire în articolul dumneavoastră. Atunci, salariul net lunar al unui lucrător comercial cu normă întreagă la Lidl România era 1.568 lei (cu bonuri de masă), echivalentul a 1.69 salarii minime pe economie în România, la acel moment în valoare de 925 de lei net/lunar.

În prezent, Lidl oferă cele mai mari salarii din retailul autohton, dar și cele mai atractive beneficii. Astfel, de la 1 martie 2017, salariul minim al unui lucrător comercial la Lidl România a fost majorat la 2.315 lei brut, sumă ce include bonurile de masă, care este cu 37% peste salariul minim național. Mai mult, avem o politică de salarizare în trepte, astfel că în primii trei ani de activitate în companie, salariul crește în ficare an și poate ajunge la 3.115 lei. Totodată, un manager de magazin poate ajunge la 7.000 de lei brut. În plus, angajații primesc numeroase beneficii, printre care asigurare medicală de sănătate, tichete cadou cu diferite ocazii etc.

Noi credem cu tărie că oamenii sunt cea mai valoroasă resursă, iar succesul Lidl se datorează implicării și dedicării de care dau dovadă toți colegii noștri, din fiecare departament al Lidl România”.