Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

rosii_567876543_31019400.jpg

Preţul mediu al roşiilor din UE, de unde provine mare parte din marfa de pe rafturile hypermarketurilor din România, a ajuns în luna aprilie la 134 de euro suta de kilograme, cea mai mare valoare raportat la media ultimilor cinci ani. 

 

Şi pe plan local se resimte trendul de pe piaţa comunitară, preţurile fiind peste 6 lei kilogramul, iar pentru anumite soiuri si spre 30 de lei kilogramul. Treptat intră însă pe piaţă produsele româneşti care, speră producătorii, vor echilibra balanţa în favoarea lor.

Primul fermier prahovean care a început, în 2017, să vândă roșii din producția proprie

 

"Noi vindem cu 6,5 lei plus TVA către supermarketuri, iar magazinul îşi pune adaosul pe care îl doreşte. Anul trecut, preţul a fost de 4,5-5 lei", a explicat un producător român, potrivit căruia preţurile vor scădea de abia în luna iunie când se intră în sezonul roşiilor cultivate în câmp.

Au apărut roșiile de solar la Halele Centrale. Un kilogram costă cât trei de pui

"Când ies şi ceilalţi producători, preţurile vor scădea la 2-3 lei (la poarta fermei - n.red). Sperăm ca anul acesta să nu mai scadă sub 2 lei, cum a fost acum doi ani, când am vândut şi cu 1,4 lei", mai spune Ianţoc a cărui speranţă se bazează pe strategia hypermarketurilor. "Dacă tot mai mulţi producători locali vor reuşi să intre în hypermarketuri şi importurile vor scădea, preţurile vor fi mai bune pentru noi", explică acesta.

Citește articolul integral pe economica.net