Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

Micro-berarie.jpg

Microberăria Zăganu de lângă Vălenii de Munte, judeţul Prahova, a ajuns anul trecut la afaceri de 3,5 mil. lei, în urcare cu 75% faţă de 2015, iar cei doi antreprenori care deţin businessul vor să continue dezvoltarea brandului în mai multe oraşe din ţară. Un alt plan este deschiderea în Capitală a unui bar în care să vândă bere artizanală, în special românească. 

 

„Suntem prezenţi în circa 300 de puncte de vânzare din retail şi HoReCa, dintre care 100 doar în Bucureşti. Suntem însă şi în marile oraşe din ţară, precum Constanţa, Cluj sau Timişoara“, spune La­uren­ţiu Bănescu, co-fon­­datorul com­pa­niei. El a lucrat an­terior mai bine de un de­ceniu în multinaţionale precum Coca-Cola, Red Bull, Henkel sau Carlsberg. Prima lui încercare antreprenorială a fost un Wine Bar în Capitală în 2008 împreună cu alţi câţiva prieteni.

În urmă cu circa trei ani Laurenţiu Bănescu (35 de ani) şi Alexandru Geamănu (38 de ani) au pornit la drum cu actualul proiect, o microberărie aflată la 120 de kilometri de Bucureşti. Cu experienţă de aproape 15 ani în publicitate, Geamănu a lucrat pentru companii precum Saatchi & Saatchi, Mercury 360 sau D’Arcy. Aceasta din urmă a fost o „şcoală“ pentru publicitarii din România, fiind una dintre cele mai importante agenţii de la începuturile pieţei de publicitate din România.

 

Astăzi berea produsă la fabrica din Văleni de Munte este prezentă în baruri, restaurante, minimarketuri şi magazine specializate, dar şi în cele mai mari supermarketuri ale reţelei Mega Image.

Citește  cotinuarea pe ZFCorporate