Guvernul a încercat, prin două ministere, să își dubleze banii de recuperat de la compania Asesoft Technologies, aflată în insolvență și care, potrivit DNA, ar fi deținută indirect de Sebastian Ghiță, dar nu a reușit până acum, alegându-se cu zero lei pentru cele două instituții.
La finele anului trecut, inspectorii Guvernului au indicat că Ministerele Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Fondurilor Europene, Educației, Transporturilor, Comunicațiilor, Economiei, Finanțelor, Agriculturii și Sănătății au cheltuit peste 110,2 milioane de lei (circa 25 de milioane de euro) pentru produse/licențe software care au fost instalate, dar nu și utilizate, sau în cazul cărora au fost descoperite probleme în exploatare sau defecțiuni.
Acum, statul a încercat să își suplimenteze prezența pe lista creditorilor Asesoft cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Fondurilor Europene și să obțină astfel încă aproximativ un milion de euro, creanță care să fie vărsată la buget, dar a rămas cu zero lei în dreptul celor două ministere.
În aceste condiții, statul mai poate recupera bani de la Asesoft doar prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în cuantum tot de circa un milion de euro.
Citește articolul integral pe profit.ro