- Publicitate -

Alimentele s-au scumpit în ultimul an, în ciuda reducerii TVA

alimente scumpe

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a încheiat anul 2016 la nivelul de -0,5%, uşor sub estimări, o premieră istorică pentru perioada în care există statistici credibile referitoare la inflaţie, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit News.ro.

- Publicitate -

Ultimele estimări ale Băncii Naţionale a României (BNR) indicau un nivel de -0,4% al ratei anuale a inflaţiei la finalul anului 2016 şi o majorare la 2,1% la finalul anului 2017. 

Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în luna decembrie 2016, în medie, cu 0,24% comparativ cu luna noiembrie.

Astfel, mărfurile nealimentare s-au scumpit cel mai mult luna trecută, cu 0,3%, în medie, faţă de luna noiembrie, în timp ce preţurile alimentelor au urcat cu 0,26%. Preţurile serviciilor au crescut cel mai puţin, cu 0,08% faţă de luna precedentă, în medie. 

Comparativ cu finalul anului 2015, preţurile alimentelor au crescut cu 0,68%, mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,87%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 1,83%.

Datele includ efectul reducerii cotei generale a TVA de la 24% până la 20%, de la 1 ianuarie 2016. De asemenea, de la începutul anului 2016, accizele pentru mai multe produse s-au redus, iar cota TVA pentru apa potabilă şi pentru cea folosită la irigaţii a scăzut la 9%.

Reducerea cotei generale a TVA de la 24% până la 20% ar fi trebuit să genereze un efect de reducere a preţurilor finale cu 3,2%, în cazul în care comercianţii ar fi aplicat integral reducerea taxei la preţurile de la raft.

- Publicitate -

Faţă de luna noiembrie 2016, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în ultima lună a anului trecut, la ouă (6,9%), alte legume în afară de cartofi şi fasole (2,4%), combustibili (1,6%), cartofi (1,6%), unt şi fructe proaspete (1,1%).

La polul opus, citricele s-au ieftinit în decembrie cu 6,1%, celelalte preţuri având fluctuaţii mult mai mici. 

În întregul an 2016, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la servicii poştale (+29%) şi zahăr (+10%), iar cele mai mari ieftiniri – la gaze (-7,7%), apă-canal-salubritate (-7,5%) şi energie electrică (-6,3%).

- Publicitate -

Sursa: Digi24.ro

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...
Emisiuni
- Publicitate -

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....
Emisiuni
- Publicitate -