radu

Designer de profesie, Radu Savopol (foto) a intrat în industria HORECA în anul 2001, când a deschis în Sinaia un bar, Old Nick Pub.

Între 2002 și 2004 a avut un concept de cafenea care a obținut un premiu internațional de design, în 2008 a făcut la Sinaia o altă cafenea, pe care ulterior a vândut-o, iar în 2011 a deschis la București un alt Old Nick Pub. 

„Aveam un spațiu lângă Old Nick Pub, o anexă, voiam să fac ceva cu el, aveam nevoie de un concept inovator. După ce am făcut câteva deplasări în străinătate, am discutat cu câțiva prieteni și cu furnizorul de cafea, s-a creionat ideea de preț fix. Ne-am hotărât să mergem pe conceptul de to go, pe preț fix și pe design prietenos”, își amintește antreprenorul. Un alt lucru important era acela că noile cafenele aveau să se adreseze străzii, să le iasă pur și simplu în cale clienților.

 A făcut calculele și și-a dat seama că, la un TVA de 24% și un preț de cinci lei pentru orice - o cafea, un suc, un sandviș, un fresh de portocale la 200 de ml, trei prăjiturele, două ape plate, poate ieși în câștig. 

Și așa a fost. La primul coffee shop, clienții se aduceau unii pe alții, iar lucrurile păreau să meargă de la sine. Singura lor întrebare era dacă prețul va rămâne fix, dacă nu se va termina cumva promoția. La rândul său, Radu Savopol se întreba totuși dacă succesul din Lahovari nu a fost doar o întâmplare.

Printre cei care au cumpărat franciza 5 to go a fost Alina, o ingineră de sondă din Ploiești care s-a reprofilat și s-a făcut antreprenor. După ce i-au făcut Alinei publică povestea, timp de două săptămâni clienții au stat la coadă doar ca să o cunoasă.
Citește articolul integral pe republica.ro