conpet tero

Un exercițiu tehnico - tactic demonstrativ va avea loc la CONPET S.A., pe traseul conductelor de transport țiței 12” și 14” Cartojani – Ploiești, în zona supratraversării râului Prahova.

 

Intervenția, programată pentru data de 23.09.2016, ora 11:00, are ca scop pregătirea fortelor specializate pentru combaterea unei grupări infracționale care urmărește detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat. În cadrul exercițiului, vor fi folosite muniție de manevră și dispozitive explozive pentru anihilarea grupului infracțional.

Obiectivul CONPET se află în zona comunei Brazi, sat Stejaru, județul Prahova. Conductele de transport țiței intern 12”, 14” Cartojani - Ploiești asigură livrarea unor însemnate cantități de țiței, colectat din bazinul Olteniei, către rafinăria PETROBRAZI.

Jandarmi, luptători antitero, pirotehniști, polițiști și pompieri - în total 50 de persoane - vor fi angrenați în exercițiu, din partea instituțiilor județene care compun Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), respectiv Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Matei Basarab” Ploiești,  Serviciul Român de Informații - Direcția Județeană de Informații Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.

Intervenția specializată face parte din programul „Securitatea Energetică a României”, pe componenta „Securizarea Sistemului Național de Transport al Țițeiului prin Conducte”.

Tema aplicației din data de 23.09.2016 este „Intervenția specializată a forțelor din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire și Combatere a Terorismului pentru rezolvarea unui incident complex la un obiectiv din cadrul Sistemului Național de Transport al Țițeiului prin Conducte, aflat în competenţa Jandarmeriei Române pe linie de pază şi protecţie.”

CONPET S.A. deţine infrastructură critică naţională, în baza  Hotărârii de Guvern nr.1198/2012 privind desemnarea infrastructurilor critice naţionale. În acelaşi timp, Sistemul Naţional de Transport al Țițeiului administrat de CONPET S.A. este de importanţă strategică, conform Legii Petrolului nr. 238/2004. Societatea este definită, prin lege, ca fiind de importanță națională și strategică.

                „Acesta este ultimul exercițiu de intervenție antiteroristă din seria celor cinci programate pentru anul 2016. Având ca scop promovarea culturii de securitate la nivelul societății civile, intervențiile au fost concepute ca o colaborare între  societatea CONPET S.A. și instituțiile care compun Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului. Obiectivul aplicațiilor a fost combaterea terorisomului și eliminarea amenințărilor la infrastructura națională de Transport Țiței prin Conducte” - Liviu ILAȘI, director general CONPET S.A.

La acțiune au fost invitați să participe oficiali de rang înalt şi reprezentanţi ai unor instituţii centrale şi companii naţionale - Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Serviciul Român de Informaţii, Agenția Naţională pentru Resurse Minerale.

                Pe toată perioada desfășurării exercițiului, între orele 11:00 - 13:00, circulația rutieră va fi restricționată pe Drumul Comunal 103, în sectorul cuprins între localitatea Stejaru și DN 1A.
sursa: comunicat de presă al Conpet