TCE a reluat astăzi circulația tramvaielor pe linia 102 din Ploiești, folosind opt din cele 20 de garnituri vechi, care au fost recondiționate în regie proprie.
UPDATE Surse din TCE susțin că sumele reprezintă nu doar vopsirea tramvaielor, ci și alte operațiuni (tinichigerie, schimbare tapițerie scaune, înlocuire podea) și costurile cu personalul aferent perioadei în care nu au circulat tramvaiele (salarii, manoperă, taxe)
Ziarul Incomod a publicat documente interne ale TCE privind sumele cheltuite pentru vopsirea tramvaielor, a căror stare tehnică este în continuare precară.
În ceea ce privește confortul călătorilor, acesta lipsește aproape cu desăvârșire în mijloacele de transport vechi de 30 de ani.
Vopsirea tramvaielor a fost încadrată în contabilitatea TCE drept operațiuni de restabilire a stării tehnice inițiale, valoarea lucrărilor variind între 166978,61 lei și 247221,22 lei.
Cât de bune au fost lucrările se poate vedea privind garniturile care circulă pe 101 și 102, vopseaua lăsând loc ruginii.
Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere conducerii TCE.