casier

Salariul mediu net lunar în cadrul lanţurilor de hipermarketuri Kaufland, Carrefour, Cora şi Auchan a va­riat anul trecut între 1.400 şi 1.700 de lei, sub media pe economie de circa 1.850 de lei în 2015.

Reţele de hipermarketuri Kaufland, Carrefour, Cora şi Auchan aveau la finalul anului trecut peste 35.000 de sa­lariaţi în total şi un buget de salarii şi indemnizaţii de aproape 1 mld. lei, cifre ce îi poziţionează în topul celor mai mari angajatori din economie.

Mai mult, reţelele de ma­gazine şi-au majorat constant bu­getele de salarii şi numărul de angajaţi pe fondul expan­siu­nii continue şi al revenirii consumului.

În 2008 Kaufland plătea un salariu mediu net de nici 900 de lei, cel mai mic între reţelele analizate. Alinierea la concurenţă s-a produs însă în contextul în care celelalte re­ţele au operat majorări de 10-20%. Salariul mediu net pe eco­nomie a crescut în aceeaşi pe­rioa­dă cu circa 45%, con­form calculelor ZF.

„Principala explicaţie pen­tru creşterea salariilor în re­tail în ultimele luni este deficitul din ce în ce mai pro­nunţat de forţă de muncă. Acesteia i se adaugă şi competiţia crescândă pentru forţa de muncă disponibilă, inclusiv la nivel de muncitori necalificaţi şi nevoia de retenţie a angajaţilor actuali“, spune Răzvan Zglobiu, key account manager în cadrul Manpower, un brand al furnizorului de soluţii privind forţa de muncă ManpowerGroup.

Citește continuarea pe ZFCorporate

 

 

Articole asemănătoare