afi palace ploiesti campanie model

AFI Palace Ploiești desfășoară o campanie nouă prin intermediul căreia ploieștenii sunt invitați să se înscrie în competiția ce le va oferi șansa de a deveni imaginea centrului comercial.

Odată cu obținerea rolului de ambasador al AFI Palace Ploiești, câștigătorul va primi și un premiu substanțial constând într-un salariu dedicat exclusiv shoppingului pentru un an de zile.
Campania se integrează în strategia centrului comercial de a crea o legătură cât mai strânsă cu publicul său, printr-un mesaj personalizat, care demonstrează promisiunea făcută ploieștenilor, de a fi cât mai aproape de nevoile și aspirațiile lor: „AFI Palace Ploiești. Un mall pentru tine”.

„Suntem prezenți de aproximativ 3 ani în județul Prahova, iar în toată această perioadă am reușit să înțelegem mai bine care sunt nevoile și dorințele consumatorilor noștri și să ne adaptăm constant pentru a fi în topul preferințelor lor, când vine vorba de petrecerea timpului liber sau de shopping. AFI Palace Ploiești este un centru dedicat oamenilor din Ploiești și comunității locale, de aceea, odată cu noua campanie pe care o demarăm ne dorim să fim și mai aproape de publicul nostru, prin intermediul unui ambasador de brand local.”, declară Oana Vîjială, Mall Manager AFI Palace Ploiești.

Campania se desfășoară în perioada 1 august- 12 septembrie 2016 și va avea trei etape: înscrierea, votarea și jurizarea. Câștigătorul concursului va fi ales de un juriu format din reprezentanți ai AFI Palace Ploiești, un fotograf profesionist, precum și reprezentanții unei agenții de fotomodele. Jurizarea va fi făcută pe baza unor criterii menționate în regulamentul campaniei disponibil pe pagina de Facebook AFI Palace Ploiești.

Înscrierile încep pe data de 1 august și vor avea loc până pe 21 august 2016, pe pagina de Facebook a centrului comercial, www.facebook.com/AFIPalacePloiesti. Ploieștenii sunt invitați să participe în campanie prin trimiterea unui mesaj privat paginii cu datele de identificare, (nume, prenume, număr de telefon și vârsta), și atașarea unei poze personale, conform criteriilor menționate în regulament. Toate înscrierile vor putea fi urmărite în albumul dedicat concursului de pe pagina de Facebook a mallului.

După perioada de înscrieri, va începe etapa de votare, care va dura o săptămână, în intervalul 22 - 28 august 2016. Participanții înscriși în campanie vor putea fi votați pe baza butonului de Like. Reprezentanții juriului vor selecta cinci semifinaliști, ținând cont atât de voturile primite, precum și de modul în care au fost respectate criteriile de participare.

În ultima etapă a campaniei, semifinaliștii vor beneficia de o ședință foto profesională în AFI Palace Ploiești, și tot atunci se va decide câștigătorul competiției, care va reprezenta noua imagine a mallului.

Pentru detalii suplimentare și noutăți despre AFI Palace Ploiești, puteți urmări pagina de web www.afipalaceploiesti.ro sau pagina de Facebook, AFIPalacePloiesti.