benzinari

Benzinarii independenți se vor reuni sub umbrela unei francize, în coordonarea unui fost șef Lukoil şi Rompetrol.

Paul Pop, fost director în cadrul Lukoil şi Rompetrol şi care deţine în prezent compania de distribuţie de produse petroliere Rottco, intenţionează să creeze o reţea de distribuţie de carburanţi pornind de la staţiile deţinute de benzinarii independenţi, care pierd tot mai mult teren în faţa marilor companii din România, potrivit adevarulfinanciar.ro.

Proiectul Synergy pus la punct de Paul Pop presupune crearea unei reţele româneşti de benzinării, cu brand propriu şi strategie bine definită pe piaţă, în care să intre benzinării independente.
„Proiectul Synergy va reprezenta o reţea naţională de benzinării cu şi în sprijinul benzinarilor independenţi, o reţea coordonată, conectată şi interactivă, menită să aducă plus valoare tuturor membrilor ei. Synergy va fi o reţea de benzinării independente, prezentă pe toate drumurile naţionale şi în oraşele din România, care va vinde carburanţi de aceeaşi calitate cu a marilor producători de benzine şi motorine şi va asigura servicii la nivel de reţea“, se arată într-o prezentare a proiectului, transmisă unor patroni de benzinării independente.

Paul Pop vizează atragerea în cadrul proiectului a benzinăriilor numite „white station“, categorie în care intră staţiile private neafiliate şi fără brand.
„În România, există aproximativ 2.000 de staţii de distribuţie, din care circa 600 de staţii sunt white station“, se arată în prezentare.

În proiectul propus de Paul Pop benzinarilor independenţi, compania Rottco va avea în noua reţea naţională de staţii de carburanţi, rolul de „integrator, coordonator  al reţelei benzinăriilor particulare care vor adera la proiect; iniţiator, promotor şi susţinător de proiecte ale membrilor reţelei; finanţator în parte a integrarii specifice retelelor; gestionar al flotelor şi altor servicii specifice reţelelor“ şi „prestator de servicii de mentenanţă, acces la flote, intercomunicare pentru membrii reţelei“.

De asemenea, firma lui Paul Pop va coordona strategiile de marketing şi publicitate la nivel de reţea.

sursa: digi24.ro

 

 

Articole asemănătoare
IT&C
  • Vineri, 26 Mai 2017
  • De Mihai Popescu

Ce date cer Facebookului autoritățile din România

Facebook a primit anul trecut destul de multe cereri de la autoritatile romane pentru a divulga date privind conturile folosite de catre romanii ce-i acceseaza platforma. Facebook a facut publice...