ghid finante firma apartament
Proprietarii care gazduiesc in locuinta sedii sociale de firme, adica detin imobile cu destinatie mixta, trebuie sa depuna doar declaratia ITL 001 privind impozitul local pe cladiri, NU insa si raportul de evaluare a cladirii sau alte documente insotitoare, cu conditia ca in acel imobil sa nu se deruleze activitate economica sau sa nu poata fi delimitate suprafetele rezidentiale de cele nerezidentiale ori sa nu se deduca cheltuielile cu utilitatile. Aceste explicatii sunt cuprinse intr-un Ghid ilustrat privind plata impozitului pe cladiri in anul 2016, publicat marti de Ministerul Finantelor. 

 
Conform Codului fiscal, persoanele fizice care la 31 decembrie 2015 au in proprietate cladiri nerezidentiale sau cladiri cu destinatie mixta au obligatia sa depuna, la Directiile de taxe si impozite ale primariilor de care aartin imobilele repective declaratii (cod declaratie ITL 001) pana la data de 31 mai 2016. 

Conform Ghidului, trebuie sa depuna declaratii (ITL 001) si persoanele fizice care au in proprietate cladiri cu destinatie mixta la adresa carora nu se desfasoara nicio activitate economica.

Declaratiile sunt semnate pe propria raspundere a proprietarului.

Declaratiile vor fi insotite de unul dintre urmatoarele documente:

  • Raportul de evaluare intocmit de un evaluator autorizat, in conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate in vigoare la data evaluarii, care reflecta valoarea cladirii ulterioara datei de 1 ianuarie 2011
  • Procesul-verbal de receptie finala, din care reiese valoarea cladirii, in cazul unei cladiri finalizate in ultimii 5 ani
  • Actul de dobandire a dreptului de proprietate asupra unei cladiri, in ultimii 5 ani, din care reiese valoarea cladirii; in cazul in care valoarea cladirii nu se evidentiaza distinct, impozitul pe cladiri se va stabili la valoarea totala din actul respectiv.


EXCEPTIE! NU SE DEPUN documentele insotitoare mai sus mentionate in cazul cladirilor cu destinatie mixta:

  • Daca la adresa cladirii nu se desfasoara nicio activitate economica.


sau

  • Daca la adresa cladirii se desfasoara activitate economica, suprafetele folosite in scop rezidential si cele folosite in scop nerezidential nu pot fi evidentiate distinct si cheltuielile cu utilitatile nu sunt inregistrate in sarcina persoanei care desfasoara activitatea economica.



IMPORTANT! Persoanele fizice care detin cladiri doar cu destinatie rezidentiala (locuinta) NU depun declaratia ITL 001 . 

Pe 16 pagini, Ghidul Ministerului Finantelor detaliaza si modul de calcul al impozitului pe cladiri datorat de persoanele fizice. 

Reamintim ca, potrivit Codului fiscal, in anul 2016, impozitul pe cladirile rezidentiale este stabilit de autoritatile locale intre limitele de  0,08% si 0,2% pe an (din valoarea impozabila). 

Pentru cladirile cu destinatie nerezidentiala (detinute de persoane fizice sau juridice) impozitul local poate fi stabilit intre limitele de 0,2% si 1,3% pe an.

Descarca de AICI Ghidul impozitului local, publicat de Ministerul Finantelor 

sursa: hotnews.ro