Primul termen al dosarului în care OMV Petrom este acuzat de ucidere din culpă, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, a început cu o amânare.

Instanța a admis solicitarea de lipsă de apărare și a stabilit un nou termen în data de 17 martie.

 CUM ARATA SONDA OMV UNDE A FOST GASIT MORT COPILUL DE NOUA ANI

Reamintim că în acest dosar sunt inculpate persoane din boardul companiei OMVPetrom, printre care se află și CEO Mariana Gheorghe.

CITEŞTE ŞI: VERDICTUL LEGIŞTILOR: COPILUL DIN ARICEŞTI A MURIT INTOXICAT CU GAZE DE LA SONDA OMV

Dosarul a fost trimis în judecată de Parchetul General la sfârșitul anului trecut după ce procurorii au stabilit că societatea OMV poartă vina pentru moartea lui Ionuț Furcelea, băiețelul din Ariceștii Rahtivani, intoxicat cu gaze de sondă. 

Citește POVESTEA LUI MARIAN, COPILUL DE NOUĂ ANI UCIS DE SONDA OMV PETROM LA ARICEŞTI

 

Articole asemănătoare
Economic
  • Marți, 25 Aprilie 2017
  • De Mihai Popescu

OMV dă în judecată statul român

Grupul austriac a cerut statului român să îi ramburseze peste o treime din banii pe care i-a plătit la privatizarea Petrom. Acestea ar fi cheltuieli cu dezafectare a sondelor închise, preluate de la...