Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

Rafinăria Petrobrazi Ploieşti va fi închisă pentru o lună, în Trimestrul 2 al acestui an, pentru revizie generală şi reînnoirea autorizaţiilor de funcţionare. Schwechat Viena se va închide, la rândul ei, în aprilie. Deficitul de producţie de carburanţi al Petrom ar putea fi acoperit din stocuri, achiziţii de la terţi (Rompetrol și Lukoil) sau importuri.

 

OMV Petrom va închide, timp de o lună, în trimestrul 2 al acestui an, rafinăria Petrobrazi Ploieşti pentru revizia multianuală. Informaţia apare în raportul companiei pe trimestrul 4 2015 şi a fost confirmată şi de un reprezentant al grupului mamă OMV, la o conferinţă în Londra. „Rafinăria Petrobrazi are planificată o oprire de o lună pentru lucrări de mentenanţă şi reautorizări”, a spus reprezentantul OMV. 

În raportul Petrom pe T4 2015, se arată că „ne propunem ca rata de utilizare a rafinariei, ajustată pentru revizie, să rămâna la un nivel ridicat, datorită performanţei îmbunătăţite a tuturor canalelor de vânzări, şi să susţină profitul şi aportul de numerar stabile în segmentul Downstream Oil”.

Potrivit unor surse din domeniu, pe perioada reviziei, Petrom îşi va asigura fluxul normal de carburanţi către staţiile de distribuţie proprii din stocurile acumulate până atunci sau prin achiziţii de la terţi din piaţă, la cele mai bune preţuri pe care le găsesc. „România are supracapacitate de rafinare. Nu ar trebui să fie o problemă de aprovizionare pentru fiecare actor ce doreşte să cumpere carburanţi”. Soluţiile pentru Petrom sunt, astfel, stocurile acumulate până la data opririi Petrobrazi, achiziţii de la Rompetrol şi LukOil sau importuri. 
Petrobrazi este a doua cea mai mare rafinărie din ţară, după capacitate, procesând 90.000 de barili de ţiţei zilnic.

 

Citește articolul integral pe economica.net