În această dimineaţă, poliţiştii din Prahova efectuează 59 de percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat este estimat la peste 6 milioane de lei.

În această dimineață, polițiști de investigare a criminalității economice din Inspectoratul Județean de Poliție Prahva, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, efectuează 59 de percheziţii domiciliare şi la sediul unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Prahova şi Dâmboviţa. Acţiunea vizează un grup infracțional specializat în săvârșirea de fapte de evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2008-2015, persoanele bănuite, prin intermediul unor societăţi comerciale, au derulat activităţi de prestări servicii, de regulă în domeniul construcţiilor, înregistrând în evidenţa contabilă o serie de achiziţii de bunuri şi servicii de la diverse societăţi comerciale de tip fantomă. Pentru justificarea achiziţiilor, întocmeau facturi în valoare de 5.000 lei (plafon maxim acceptat de legislaţia în vigoare pentru efectuarea plăţilor cu numerar). Astfel, bănuiții simulau derularea unor operaţiuni comerciale fictive, cu scopul de a diminua obligaţiile de plată către bugetul de stat.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 6.000.000 lei.

În vederea recuperării prejudiciului, sunt în curs de derulare procedurile de aplicare a sechestrului asigurator pe mai multe bunuri imobile şi mobile.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.

Cercetările au fost efectuate cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului de Operaţiuni Speciale Ploieşti, iar percheziţiile au fost puse în executare cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova.
sursa: IJP Prahova