Perspectivele economice ale consumatorilor români au scăzut în decembrie 2015, iar veniturile românilor ajung în continuare doar în oarecare măsură pentru acoperirea necesităţilor zilnice, deşi economia României a crescut considerabil anul trecut, potrivit unui studiu GfK.

"Deşi economia României a crescut considerabil anul trecut, perspectivele economice ale consumatorilor români au scăzut în decembrie 2015 la valoarea de 10,6 puncte. Un an mai devreme, indicatorul se situa la 17,7 puncte", arată un studiu GfK privind climatul de consum în Europa pentru trimestrul al patrulea al anului 2015.

Perspectivele economice în scădere au avut o influenţă negativă asupra aşteptărilor consumatorilor privind veniturile. Indicatorul a scăzut faţă de trimestrul anterior cu 6,4 puncte, ajungând la 14,9 puncte şi atingând astfel din nou valoarea anului anterior.

"Veniturile românilor ajung în continuare doar în oarecare măsură pentru acoperirea necesităţilor zilnice. Astfel, înclinaţia spre consum nu s-a modificat cu mult nici în trimestrul al patrulea. Aceasta a scăzut în decembrie cu alte 1,2 puncte, ajungând la valoarea de -7,6 puncte", arată studiul GfK.

În Europa, criza refugiaţilor, atentatele de la Paris, însă mai cu seamă indicatorii economici tot mai buni în aproape toate ţările, precum şi costurile pentru energie extrem de reduse au fost factorii care au influenţat discuţiile consumatorilor şi cele din mass-media în trimestrul al patrulea.

Climatul de consum pentru Uniunea Europeană a crescut din septembrie până în decembrie 2015 cu 1,9 puncte la valoarea de 12,2 puncte.

Rezultatele studiului GfK Climatul de consum în Europa au la bază un sondaj al consumatorilor efectuat la cererea Comisiei Europene în toate ţările Uniunii Europene. Sunt chestionate lunar aproximativ 40.000 de persoane din 28 de ţări. Aceste persoane sunt reprezentative pentru populaţia adultă din UE.

 

 

sursa: gandul.info

 

Articole asemănătoare