Codul Fiscal proaspăt intrat în vigoare schimbă modul de calcul al impozitului pe clădiri. Dacă o clădire este folosită parțial ca locuință, parțial pentru activități economice, impozitul se calculează separat pentru fiecare dintre cele două destinații.

Astfel, o persoană fizică cu o clădire folosită rezidenţial nu trebuie să facă niciun demers, urmând ca autorităţile locale să calculeze impozitul, în condiţiile unei creşteri a bazei de impozitare de la 935 lei la 1.000 lei în acest an. Un astfel de proprietar va plăti un impozit majorat cu maximum 30% faţă de nivelul de anul trecut.

Dacă o persoană fizică are un sediu de firmă pe apartament, respectiv un PFA care nu are activitate acolo, se consideră că deţine o clădire cu domiciliu fiscal fără activitate şi va fi impozitat tot pentru utilizare rezidenţială.

Este posibil însă să fie obligat să depună o declaraţie în acest sens. Dacă o persoană fizică are un apartament care este sediu de firmă cu activitate suspendată la 31 decembrie 2015, se consideră persoană fizică cu clădire cu domiciliu fiscal fără activitate economică şi plăteşte impozit tot ca rezidenţial. În București, de exemplu, impozitul pentru apartamente se majorează cu 25%, în timp ce impozitul pentru case crește doar cu 7 procente.

Şi nu este singura schimbare. Şi etajele unei case vor fi impozitate separat. În prezent, pentru o casă de 200 de metri pătrați la marginea Capitalei, cu spațiu de locuit la etaj și magazin la parter, impozitul este de 430 de lei .

După noile metode de calcul, pentru etajul folosit ca locuință se aplică o cotă de impozit de 0,1%, ceea ce înseamnă că impozitul este de 215 lei, iar pentru parterul folosit în scop comercial situația este mai complicată. Dacă există un raport de evaluare al clădirii făcut în ultimii 5 ani, impozitul este de 1 %, adică aproape 1.200 de lei. Dacă însă nu există o astfel de evaluare, crește valoarea impozabilă, iar cota de impozit urcă la 2%, așa că impozitul pe magazin crește de vreo șase ori, la 7.000 de lei.

O altă prevedere importantă din codul fiscal este că micile pensiuni, baruri și restaurante, pizzerii și shaormerii, ale căror venituri anuale nu depășesc 100.000 de euro, au fost excluse din categoria firmelor care pot plăti impozitul forfetar începând cu anul viitor. Ele vor fi taxate, anual, cu 3% din venit, dacă nu au angajați declarați, sau cu 1-2% din venit, în funcție de numărul de salariați.

Sursa: libertatea.ro