vagoane cfr

CFR Călători a anunțat că va investi în anul 2016, din surse proprii, în modernizarea unui număr de 30 de vagoane. Primul vagon a fost furnizat la finalul lui 2015 și va intra în circulație în perioada următoare.

Vagoanele pot circula cu viteza maximă de 160 km/h, îndeplinesc cerințele de operabilitate și dispun de sisteme de climatizare, de informare, oferind călătorilor condiții sporite de confort, a anunțat CFR Călători.

Tot în 2016, este prevazută de la Bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor, suma de 100 de milioane de lei pentru achiziția de rame electrice. Acestea vor fi destinate transportului feroviar de pasageri pe distanţe medii, în special pe sectoarele reabilitate București – Brașov, București – Constanța, dar și pe București – Craiova, a anunțat CFR Călători 

„E important să cumpărăm pentru CFR Călători și pentru România, materialul rulant de care avem nevoie, care să corespundă și să facă față condițiilor din țara noastră. Incepând din acest an sunt șanse reale de a începe reînnoirea parcului activ al CFR Călatori. Sunt investiții absolut necesare pentru îmbunătățirea serviciilor companiei, astfel încât să putem oferi pasagerilor noștri condiții decente de călătorie”, a afirmat Iosif Szentes Directorul General al CFR Călători.

CFR Călători a mai anunțat că dispune de alte 126 de milioane de lei pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de achiziție material rulant din fonduri prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 sau prin alte scheme de finanțare.

Iosif Szentes Directorul General al CFR Călători, a postat mai multe fotografii cu noile vagoane pe o rețea de socializare. Imagini cu primul vagon: