- Publicitate -

Cât câştigă pe lună un vânzător şi un şef de magazin Lidl

Lanțul german de retail oferă printre cele mai mari salarii din domeniu.

Lanțul german de retail oferă printre cele mai mari salarii din domeniu.

- Publicitate -

Retailerul german Lidl, intrat pe piaţa locală în 2011, are în prezent printre cele mai mari salarii de pe piaţa de retail alimentar, respectiv circa 1.400 de lei net pe lună pentru un vânzător din oraşele mici şi peste 4.000 de lei net pe lună pentru un şef de magazin.
„Noi am înţeles că o companie supravieţuieşte dacă angajaţii sunt bine pregătiţi şi fericiţi la locul de muncă, astfel încât să aibă toată atenţia îndreptată către ceea ce trebuie să facă. Ei nu au de ce să îşi facă griji pentru că nu intră salariul sau pentru că nu pot promova. Este timpul să investim în resurse umane şi vrem să impunem tendinţe în această direcţie“, a spus Ileana Ştefan, directorul de resurse umane al Lidl.
Începând din acest an, Lidl a lansat un program de dezvoltare dedicat echipelor de conducere din cele aproape 190 de magazine pe care le are pe plan local. Aceştia vor fi implicaţi în programul în care s-au investit 5 milioane de euro timp de un an, iar şefii de magazine vor primi câte un autoturism Skoda Rapid şi vor avea cheltuielile de transport asigurate.
sursa: economica.net
 

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...
Emisiuni
- Publicitate -

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....
Emisiuni
- Publicitate -