Interviul cu primarul Volosevici din Evenimentul Zilei nu-mi aparţine!
Autor: Marius Nica
Publicat la: 25 iunie 2010 12:28:54
Ieri, Evenimentul Zilei a publicat, în cadrul campaniei “Oraşul de vis”, un interviu cu primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, sub semnătura mea. După zecile de telefoane primite, în care diverşi cunoscuţi şi politicieni mă întrebau dacă am devenit ziaristul de casă al PDL, având în vedere întrebările desprinse parcă dintr-un material de PR din interviul cu pricina, sunt dator cu câteva explicaţii:
1 Întrebările respective nu au fost formulate de subsemnatul, ci de editorii EVZ, care coordonează campania respectivă.
2 Atât întrebările, cât şi răspunsurile primarului Ploieştiului, fac parte dintr-o corespondenţă electronică purtată acum aproape un an. Menţionez că eu nu m-am întâlnit cu Andrei Volosevici pentru interviul respectiv, singura confruntare pe care am avut-o cu edilul fiind live, la Alpha TV, în această primăvară.
3 Semnătura mea a apărut dintr-o eroare, care nu-mi aparţine, dar pe care nu o voi blama având în vedere colaborarea de aproape cinci ani pe care am avut-o cu EVZ.
4Începând din data de 15 aprilie nu mai sunt corespondent de Prahova al EVZ, din raţiuni financiare şi de politică editorială.
5 Nu voi semna niciodată un interviu publicitar, cum îl consider pe ACESTA, cu atât mai mult cu cât era vorba de un om politic.
In rest numai de bine....esti un tip ok....tine-o tot asa si cum e vorba aceea....tot raul spre bine....Dumnezeu iti va ajuta....bafta multa