laboratoare-petrobrazi.jpg

Apa din carburanţi este una din spaimele şoferilor. Digi24 a filmat în rafinăria Petrobrazi cea mai nouă instalaţie cu care se verifică cifra octanică şi care elimină apa din benzină şi motorină. Iată cum arată laboratoarele care au grijă ca maşinile românilor să prindă viteză/

În rafinăria Petrobrazi, una dintre ultimele trei pe care le mai are România, se fac anual 150.000 de analize pentru calitatea carburanţilor. Fiecare litru de carburant iese de aici ca de la medic, glumesc petroliştii: pe buletinul de analize NU trebuie să apară contaminarea carburanţilor cu apă sau impurităţi.

Benzina din rafinare este turnată în instalaţii care seamănă cu motorul unui camion, pentru a i se testa cifra octanică.

„Spre exemplu, dacă foloseşti un combustibil care are o cifră octanică mai mică decât cea pusă de producător, nu obţii randamentul potrivit din motor: poate să aibă putere mai mică sau un consum mai mare”, explică Adrian Mincu, director administrativ Petrobrazi.

Există şi reversul. Chiar dacă benzina cu cifră octanică mai mare rezistă mai bine la compresia motorului, specialiştii spun că şoferii care pun benzină cu cifră octanică 98 sau 100 în maşini cu motoare mici, nu fac decât să cheltuie bani inutil.

Evoluţia în domeniul carburanţilor este impresionantă: spre exemplu, înainte de 1990, cifra octanică era sub 90, iar acum a depăşit 100. În plus, carburanţii de acum au un conţinut de sulf de 15 ori mai mic faţă de anul 2000 când era activă norma Euro3.

Citește continuarea pe digi24.ro