masina pompieri veche

Maşinile de pompieri de zeci de ani vechime nu ajung la fier vechi, aşa cum s-ar crede. Ele merg la serviciul de pompieri voluntari din diverse comune. Primăriile de acolo nu îşi permit să investească prea mult, aşa că nu pot avea nici mari pretenţii. Mai greu e atunci când încearcă să găsească un nou cumpărător.

Maşina de intervenţie a pompierilor voluntari din comuna Holod are nevoie de cinci minute să pornească. Timp în care face un zgomot infernal şi împrăştie un fum gros.

Ioan Horga, primarul comunei Holod: „Ne-am gândit să o vindem. Avem cheltuieli cu ea, piesele de schimb se găsesc greu.”

Un eventual cumpărător ar trebui să ignore vechimea maşinii de patru decenii şi consumul uriaş de 20 de litri de combustibil, nu la suta de kilometri, ci pe oră.

O altă primărie din Bihor vrea să cumpere o maşină de pompieri, dar nu din ţară.

Horvath Bela, primarul comunei Sălacea: „Vrem să luăm o maşină folosită din Austria la 10.000 de euro. Pentru că una nou nouţă costă aproape 100.000 de euro.”

Mașină de pompieri an fabricație 1983, 16.500 km, ca nouă, funcţionează impecabil, aspect impecabil. Astfel de anunțuri sunt din ce în ce mai dese pe site-urile de vânzări specializate. 

Citește continuarea pe digi24.ro