razie dn1

În ultimele zile, în cadrul unui plan implementat pe DN 1, polițiștii rutieri din Prahova au depistat aproape 600 de abateri rutiere, din care mai mult de o treime au reprezentat contravenții la regimul legal de viteză.

Două dintre acestea au fost constatate duminică la amiază, la km 82 (în zona localității Băicoi), unde polițiștii rutieri au surprins doi conducători auto care se deplasau pe sensul de mers Brașov – București cu viteza de 154, respectiv 155 km/h. Ambii șoferi, unul prahovean și celălalt bucureștean, au fost sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile, precum și cu 9 puncte amendă.

Unde amplasează Poliția Rutieră radarul în Ploiești

În cadrul aceleiași acțiuni, au fost reținute în total 14 permise de conducere.

Tot în acest weekend, polițiștii au desfășurat acțiuni care au vizat indisciplina pietonilor și neacordarea de prioritate pietonilor, ca și cauze majore de producere a accidentelor rutiere.

Polițiștii au aplicat 121 de sancțiuni pietonilor care au încălcat regulile de circulație, dar au și reținut 4 permise de conducere conducătorilor auto care nu le-au acordat prioritate. 
sursa: IPJ Prahova