salon auto

Au mai rămas doar două săptămâni până la Salonul auto de la Paris însă cele mai prestigioase mărci spun că nu vin. Ford, Volvo, Aston Martin şi Rolls Royce vor lipsi de la evenimentul la care până nu demult prezenţa era obligatorie. S-au schimbat timpurile. Acum nu mai vin clienţii la expoziţiile producătorilor, ci vin producătorii la clienţi ... şi de cele mai multe ori îi găsesc pe internet.

Saloanele spectaculoase, standurile opulente, concertele lui Justin Timberlake şi modelele frumoase nu mai sunt cel mai potrivit mod de a vinde maşini. Acum nu mai ai niciun motiv să investeşti în expoziţie după expoziţie, le-a explicat CEO-ul de la Aston Martin celor de la Bloomberg. Compania nu-şi va prezenta bolizii la salonul auto de la Paris. Nici ea, nici Rolls Royce, Ford şi Volvo care va renunţa la multe alte saloane pentru a-şi redirecţiona banii către un marketing mai ţintit. Şi e vorba de mulţi bani - milioane şi milioane de dolari investiţi într-un concurs al datului în spectacol. La salonul din 2011 de la Frankfurt de pildă, Audi a cheltuit peste 11 milioane de dolari pe un pavilion temporar care găzduia inclusiv o pistă de testare a maşinilor, asta fiindcă BMW făcuse acelaşi lucru cu doi ani înainte.

Astăzi, războaiele opulenţei sunt la final ... sau cel puţin se schimbă câmpul de luptă.

Bătaia pe portofelele clienţilor s-a mutat pe Instagram, pe Youtube şi pe bloguri.

În loc să vină la Paris, Rolls Royce şi-a răsfăţat fanii cu câte un cocktail pe plajele Sardiniei, un drive test şi-o prezentare de modă. Nu mai vinde doar o maşină expusă într-un stand. Vinde un stil de viaţă, iar primii invitaţi sunt bloggeri care apoi îşi urcă imaginile, clipurile şi opiniile pe net. Sunt intermediarii care inspiră încredere şi sunt mulţi.

La marketingul experienţelor apelează şi Ford. Nu vrea să meargă la salonul parizienilor, dar îi invită pe francezi la un drive test de o zi întreagă prin toată ţara. Bugetul acestui tip de promovare a crescut în acest an cu 50%, în vreme ce banii pentru expoziţii sunt tot mai puţini. Interesant e că mărcile auto nu evită toate saloanele, ci doar saloanele auto. Ford de pildă investeşte din ce în ce mai mult în expoziţii de tehnologie, precum conferinţa Le Web de la Paris. E efectul transformării maşinii în dispozitiv, în calculator pe roţi, al ştergerii graniţelor dintre ingineria auto şi tehnologia IT. Mitsubishi de pildă a pus pe picioare un site unde utilizatorii pot face un drive test virtual cu un Mirage G4 direct de pe telefon.

Comportamentul consumatorului se transformă aşa că şi industria suferă mutaţii, totuşi vechiul nu dispare. Nu încă.

La salonul auto din acest an de la Detroit numărul vizitatorilor a atins maximul ultimilor 13 ani. Şi la Frankfurt anul trecut, şi la Paris acum doi ani s-au înregistrat creşteri faţă de ediţiile anterioare, însă devine clar că aceste cifre nu se mai traduc în vânzări mari.

În loc să prezinte la Paris actualele modele, directorii de la BMW AG se întâlnesc să pună pe foaie strategia de maşini electrice a companiei, iar asta s-ar putea traduce în vânzări mai mari.

sursa: digi24.ro

 

Articole asemănătoare