medic paltinu

Apar detalii șocante în legătură cu medicul Octavian Ceachir, căutat de mai bine de o săptămână de pompieri, polițiști și scafandri în apele lacului de acumulare de la Paltinu.

Faptul că la 12 zile de la data dispariției, cadavrul său nu a ieșit la suprafață, îi duce cu gândul pe anchetatori la ceea ce este mai rău. În plus, un detaliu legat de pasiunile medicului dispărut nu face decât să complice și mai mult cercetările.

Octavian era pasionat de polo. A practicat acest sport o bună perioadă de timp, așadar era un foarte bun înotător. Medicii legiști spun că, un sportiv care înoată foarte bine, nu se poate îneca decât cu ajutor, pentru că în momentele critice, apare instinctul de conservare, iar victima încearcă să se salveze.

Așadar, anchetatorii nu exclud faptul că medicul fie și-a legat mâinile, fie și-a legat o grutate de picioare. În plus, mulți dintre polițiștii care au asistat de-a lungul anilor la căutările persoanelor înecate în lacul Paltinu, spun că în general cadavrele au ieșit la suprafață cel mai devreme după trei zile și cel mai târziu după zece. Nimeni nu își aduce aminte dacă au fost și cazuri în care cadavrele să nu fi fost recuperate din apă.

Singura variantă la care nu s-a apelat până acum, în ceea ce privește căutarea medicului Octavian Ceachir, sunt scafandrii de mare adâncime de la Constanța. În Prahova, scafandrii nu sunt antrenați să se scufunde decât până la maximum 20 de metri, în timp ce cei din Constanța au echipamente care le permite să se scufunde mult sub 40 de metri. Se zvonea că la Paltinu va fi solicitat ajutorul unor astfel de scafandri, dar până în acest moment informația nu s-a confirmat.  Căutările au continuat și astăzi, dar pe lac au fost doar pompierii cu o barcă cu motor.

În ceea ce privește posibilitatea ca medicul Octavian Ceachir să se fi sinucis, majoritatea informațiilor adunate de polițiști conduc toate către această ipoteză, dar, atâta vreme cât corpul bărbatului nu a fost găsit, mai există încă o șansă ca acesta să fie în viață. Rudele bărbatului au vorbit cu acesta în data de 14 august, după- amiaza. Acesta trebuia să se întâlnească cu fratele și cu mama sa la o casă de vacanță din apropierea Bucureștiului, susțin anumite surse.

Octavian nu a mai venit la întâlnire, iar tot ce se știe cu certitudine este că duminică, 14 august,  la ora 21. 52, camerele de supraveghere din cadrul complexului rezidențial unde locuia Octavian, au surprins momentul în care acesta a ieșit din parcare la volanul mașinii sale.

A alimentat apoi la o benzinărie din București după care urma i s-a pierdut.  Mașina sa a fost văzută, luni dimineață, de șoferul unui camion care transporta pâine la Valea Doftanei, în imediata apropiere a lacului de acumulare Paltinu. Omul susține că a văzut mașina în același loc luni, marți și miercuri dimineața atunci când s-a dat și alarma la Paltinu și au început căutările pe lac.

Surse apropiate anchetei spun că în mașina abandonată a fost găsit un bilet de adio scris se pare de Octavian, dar și telefonul mobil al acestuia. Aparatul avea bateria descărcată. Unele surse susțin că ultimul mesaj accesat de medic de pe telefonul mobil ar fi fost trimis de fosta lui soție cu care a avut o căsătorie foarte scurtă, de câteva luni.

Pe de altă parte, în apartamentul din București unde locuia Octavian a mai fost găsit un bilet de adio, dar și alte indicii care îi conduc pe anchetatori tot pe pista sinuciderii:  printre aceste se află și o importantă sumă de bani, obținută de pe urma vânzării unui imobil. Acest ultim indiciu, dar și altele descoperite în casa medicului, i-a determinat pe anchetatori să excludă varianta unei tâlhării sau a unei crime.

Un alt element esențial în această anchetă este faptul că tatăl lui Octavian a fost unul dintre directorii societății Apele Române, cea care administrează și barajul Paltinu. Prin urmare nu este exclus ca medicul să cunoască multe dintre secretele acestui baraj, secrete la care nu are acces oricine. În plus, Octavian și-a petrecut mult timp la Paltinu, având în vedere că venea destul de des la Valea Doftanei, acolo unde mama sa a fost medic și unde familia are o casă de vacanță.

Deși atât familia cât și polițiștii au pus cap la cap destule elemente care să ducă la aflarea adevărului în acest caz și eventual la găsirea lui Ocatvian, în viață sau nu, nimeni nu a reușit să dea de urma bărbatului care este dat dispărut de 12 zile.