etilotest

Ce spune legea despre alcoolul la volan? O concentrație de alcool în sânge de cel mult 0,20 grame / litru , echivalentul a 0,15 mg / litru în aerul expirat, nu este sancționată de lege.

Problemele apar dacă șoferul bea mai mult. O concentrație de alcool în sânge între 0,20 – 0,50 g / l, sau 0,15 – 0,25 mg / l în aerul expirat, reprezintă contravenție și este sancționată cu suspendarea permisului de conducere până la șase luni.

„Conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influenta băuturilor alcoolice, care are o imbibatie alcoolica cuprinsa intre 0,2 -0,5 g/l alcool pur in sange, respectiv 0,15 - 0,25 mg/l alcool pur in aerul expirat se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a V-a de sanctiuni (21 la 50 puncte-amenda) si cu suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 180 de zile", spune legea.

În cazul în care îmbibația alcoolica este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta șoferului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.

Pentru un șofer oprit în trafic, prima verificare asupra eventualului consum de alcool o face polițistul rutier, cu ajutorul unui aparat verificat metrologic. Dacă aparatul electronic indică o concentrație de peste 0,40 mg/l în aerul expirat, șoferul va fi trimis obligatoriu la o unitate medicală, unde i se vor recolta probe de sânge, pentru determinarea precisă a alcoolemiei.

Pentru șoferi, ideea că li se tolerează, fără nicio sancțiune, o concentrație de alcool în sânge de până la 0,20 grame / litru pare mai degrabă o capcană. Pe de o parte, orice cantitate de alcool consumată, oricât de mică, scade viteza de reacție la volan, deci poate favoriza un accident rutier.

Pe de altă parte, cât ai voie să bei înainte să conduci o mașină? Neoficial se spune că un singur pahar de bere sau un singur pahar de vin de masă ar produce o alcoolemie sub 0,20. Niciun act normativ nu menționează însă, în mod expres, acest lucru.

sursa: realitatea.net