masinabulgariaÎn ultima vreme, mulți proprietari de automobile au ales să-și înmatriculeze mașina în Bulgaria pentru a evita taxa timbrului de mediu. Acest lucru nu este tocmai recomandat, deși la prima vedere mare o modalitate sigură de economisire.

Iată de ce ar trebui să te gândești de mai multe ori înainte să îți îmnatrculezi masșina pe Bulgaria:

1. Nu eşti proprietarul maşinii! Acest aspect reiese din actele de înmatriculare pentru simplul motiv că maşinile pot fi înmatriculate în Bulgaria doar pe firmă sau pe persoană fizică de cetăţenie, evident, bulgară.

2. Pentru ca numele tău să apară, totuşi, în aceste acte, este necesar să te limitezi doar la prima variantă, adică să înmatriculezi maşina pe  persoană juridică menţionându-se numele tău ca şi utilizator al vehiculului intr-o procura. Dar, acest lucru nu îţi conferă dreptul de prorietate asupra bunului, deci rămâi la mâna proprietarilor bulgari care oricând pot vinde mașina.

3. Fiind utilizator al maşinii înmatriculate în Bulgaria şi nu proprietar, nu poţi solicita informaţii despre autoturism de la autorităţile/instituţiile statului vecin. Un exemplu ar fi să afli dacă mașina are impozitul plătit sau dacă asigurarea RCA mai e valabilă.


4. Dacă vrei să elimini problemele semnalate în primele două puncte şi totuşi vrei să înmatriculezi maşina în Bulgaria nu trebuie decât să obţii rezidenţa în ţara vecină. Dar acest lucru înseamnă că pe o perioadă de 5 ani, la intervale de 6 luni, să mergi în Bulgaria pentru prelungirea vizei.


5. Nu plăteşti impozite anuale catre statul român, în schimb plăteşti statului bulgar.


6. Un lucru foarte interesant care a apărut odată cu ultimele versiuni ale taxei de înmatriculare, pardon timbru de mediu, este faptul că autoturismele non-euro, Euro 1, Euro 2, precum cele Euro 5 şi Euro 6  cu motoare până în 2.000 cmc, sunt mai ieftine in vederea înmatricularii în România.

sursa: ProMotor