Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

sedinta-consiliul-local-ploiesti-record.jpg

Ședința a fost convocată astăzi, la ora 12.00 și a avut numai un proiect de hotărâre pe ordinea de zi, subiectul privind situația TCE urmând să fie dezbătut într-o nouă ședință extraordinară programată marți, 25 iulie 2017.

 

Astăzi, numai 21 de consilieri locali au venit la ședință și, ce-i drept, nu au zăbovit prea mult. După intonarea imnului, în numai 1 minut și 44 de secunde, dacă punem și glumele de la final, ședința s-a terminat. Prin urmare consilierii care au întârziat s-au văzut puși în fața faptului împlinit.

Proiectul supus votului a vizat împuternicirea primarului municipiului Ploiești, Adrian Dobre, să semneze contractul de finanțare cu AMPOCU pentru „O 9 șansă”, care vizează sprijinirea comunităților marginalizate din municipiul Ploiești.

 

„A fost o ședință de îndată convocată în vederea finalizării procedurii de depunere a documentațieipentru un proiect cu fonduri europene. Cât privește TCE, astăzi voi avea o discuție cu viceprimarii pentru o ședință programată în ziua de marți. Vom avea o ședință extraordinară și atunci vom discuta și problema TCE-ului”, a precizat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, la finalul ședinței.

Proiectul de hotărâre de astăzi a fost aprobat cu unanimitate, cu 21 de voturi.

 

Național
  • Miercuri, 16 August 2017
  • De Georgiana Kelemen

Soluţie urbană INEDITĂ cu panouri muzicale

Braşovenii şi turiştii care ajung în zona de promenadă de Sub Tâmpa din municipiul Braşov se pot relaxa într-un mod inedit într-unul din părculeţele din această zonă, unde au fost amenajate primele...