Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

reactii.jpg

După ce președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, s-a arătat pesimist cu privire la proiectul legat de noul spital de la Ploiești, invocând faptul că nu a fost stabilită încă nici măcar locația, primarul Adrian Dobre a declarat că personal el susține proiectul CJ cu privire la extinderea Județeanului.

 

„Vom reuși să finalizăm ambele proiecte pe care noi le avem”, a susținut Adrian Dobre, după ce Bogdan Toader a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că momentan nu există stabilită nici măcar locația pentru proiectul de la Ploiești.

„Eu personal susțin proiectul pe care dânsul (n.r. președintele CJ, Bogdan Toader) îl are pe Sănătate”, a susținut Adrian Dobre.

 

Citește și: Fantoma spitalului care bântuie prin Ploiești. Într-o singură lună, cinci propuneri de locații

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă Toader a afirmat că susține proiectul Ploieștiului de realizare a unui spital, lăsând însă să se înțeleagă că la ora actuală ar exista o problemă destul de mare, nu legată de finanțarea unui astfel de proiect ci de faptul că nu a fost încă stabilită nici măcar locația.