Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

reparatii=-buget-bulevardul-republicii.jpg

Bulevardul Republicii și strada Ghe. Grigore Cantacuzino sunt doar două dintre zonele indicate de șoferi ca fiind cu grave probleme când vine de trama stradală din Ploiești. Primăria a anunțat că a fost suplimentat bugetul la capitolul reparații străzi.

 

Zona cea mai grav afectată, când vine vorba despre deteriorarea carosabilului este pe strada Ghe. Grigore Cantacuzino, în intersecția de la semafoarele spre Malu Roșu. Aici, există porțiuni în care sunt diferențe chiar și de 10 - 20 centimetri, mai ales pe banda de viraj spre Malu Roșu. O situație aproape similară, spun șoferii, se înregistrează tot pe banda 1, dar pe Bulevardul Republicii, în stația din fața Palatului Administrativ Ploiești.

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a anunțat astăzi că a fost majorat bugetul alocat în acest an pentru lucrări de reparații a drumurilor, după ce suma alocată la începutul anului, de 5 milioane de lei, s-a epuizat în luna iunie. 

 

„La ultima rectificare de buget, am suplimentat această sumă, pentru că bugetul iniția a fost consumat până în luna iunie inclusiv. Vom face lucrări de reparații pe mai multe străzi din municipiu unde sunt semnalate probleme”, a precizat Adrian Dobre, în cadrul unei conferințe de presă.

Separat de lucrările de reparații, edilul a anunțat că există buget alocat pentru lucrările de investiții, care include și amenajarea unor noi parcări cu dale în zona blocurilor din municipiu.

20170711_171850.jpg

20170711_171851.jpg

20170712_171845.jpg

asfalt-valuri.jpg