Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

proiecte-europene-adio-mobilitate.jpg

Mai multe proiecte înscrise pe lista de investiții cu fonduri europene riscă să nu fie declarate eligibile, în cazul în care nu este implementată directiva europeană 1370 privind politica în domeniul transportului public local.

 

Directiva are ca termen limită de implementare anul 2019, dată până la care inclusiv Ploieștiul trebuie să se alinieze politicii stabilite de UE.

Fără punerea în practică a directivei europene orice proiect cu finanțare de la UE, în domeniul mobilității nu are nicio șansă de a fi declarat eligibil.

 

La acest capitol pot fi enumerate toate proiectele care vizează domeniul mobilității de la Ploiești, respectiv realizarea terminalelor, punerea în practică a proiectului legat de realizare a modernizării arterei de circulație care face legătura între Gara de Vest (strada Libertății) - Gara de Sud. Nu în ultimul rând, fără implementarea Directivei europene nu se pot achiziționa nici mijloace de transport electric, respectiv de tramvaie și de trolee.  Până și atragerea de finanțare pentru realizarea de piste de biciclete este practic imposibilă.

Singura speranță la acest capitol este contactarea de către municipalitate a unei societăți de consultanță, care să realizeze un studiu pe această temă. 

Primăria Ploiești a lansat deja două licitații, încă din martie 2017, cu privire la realizarea Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă și Programul de îmbunătățire a Eficienței Energetice, ambele studii  cu o valoare estimată de 75.000 de lei fără TVA, acestea urmând să ofere soluții cu privire și la reducerea emisiilor CO2, dar și cu privire la reducerea consumului de carburanți, în speță de motorină și de benzină.

La nivelul României doar câteva orașe pe care le poți număra pe degetele de la o mână au adoptat directiva europeană, care prevede și modul de stabilirea a subvenției.