Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

19576393_10210748170075376_1988785917_n.jpg

Pentru că nu este prima sesizare de acest gen, începem să credem că există premeditare într-o practică pe care o vom relata în cele ce urmează.

 

Situaţia dezastruoasă de la TCE este rezultatul managementului iresponsabil, de-a lungul ultimilor ani, dar şi consecinţa pomenilor electorale sub formă de gratuităţi sau facilităţi.  Furnizori dubioşi, interese obscure, angajări de rude, prieteni şi clientelă politică, oameni care, în afară de angajaţii fără de care activitatea nu s-ar putea desfaşura, pierd timpul prin curtea TCE. Şoferii, vatmanii, mecanicii care îşi văd cinstit de treabă, ne-au spus în repetate rânduri despre cum inutilii din TCE toacă banii societăţii de transport, iar drumul spre un faliment răsunător a cam ajuns la cap de linie.

Este şi normal ca beneficiarii să îşi dorească să aibă condiţii de transport civilizate, mulţi bucurându-se de vestea că Primăria intenţionează să achiziţioneze mijloace de transport noi, care să înlocuiască preistoricele Ikarus-uri, vehicule cu 350-380% grad de uzură. Necesitatea lor este indiscutabilă, însă nimeni nu explică de unde bani într-o societate falimentară. Varianta investiţiilor publice fără a fi prezentat şi un plan serios de redresare financiară, reprezintă o sfidare la adresa celorlalţi contribuabili la bugetul local. Oamenii s-au săturat să mai sponsorizeze găuri negre, şi nimeni nu poate fi obligat să fie contribuabil la pomeni electorale sau la susţinerea unor cheltuieli mult peste ceea ce TCE necesită cu adevărat.

 

Pentru că managementul este mereu politic şi nu exclusiv pe criterii de competenţă, restructurarea va rămâne doar pe hârtie. Partidelor politice nu le convine să piardă voturi de la angajaţii TCE şi de la familiile acestora. Mai mult decât atât, nu prea le pică bine să îşi restructureze clientela din conducere, locul unde se toacă cei mai mulţi bani. Acest adevăr nu este o noutate şi este valabil în cazul tuturor instituţiilor publice şi în cazul societăţilor din subordinea acestora. În cazul unei restructurări, tocmai angajaţii oneşti, cu adevărat utili, se tem că îşi vor pierde locurile de muncă, neimaginându-şi cineva că tocmai piloşii vor fi cei concediaţi.

Deşi preambulul a fost destul de lung, era totuşi necesar în contextul înţelegerii unei suspiciuni despre care se vorbeşte şi în sesizarea următoare, pe care o redăm integral: "Servus, doresc să vă aduc la cunoştinţă următorul abuz făcut de controlorii TCE Ploieşti spre a fi învăţare de minte şi pentru alţi călători care se deplasează cu autobuzele TCE Ploieşti. M-am urcat în autobuzul (cu datele de identificare ataşate în mesaj) pe traseul 5, în jurul orei 19:20 din cartierul Mihai Bravu. Mi-am compostat biletul şi m-am aşezat. De la staţia Hale Coreco, compostoarele nu au mai funcţionat, iar călătorii au mers la sofer să întrebe ce fac cu biletele! Şoferul şi-a văzut de treaba lui, şi în staţia de la Garajele TCE, ghinion, s-au urcat controlorii! Când să cobor am lăsat biletul compostat în compostor, iar dânşii pe ultima treaptă, m-au întors să îmi ceară socoteală, de ce am făcut chestia asta! Cu ceilalţi călători, care nu au reuşit să composteze biletele, au început şicanele, eu am reuşit să-i înduplec că am facut un gest de omenie, dar toată măgăria e din vina compostoarelor care nu funcţionează în autobuze! De asta se leagă evident controlorii, care încearcă să timoreze călătorii, să le scrie amenzi! Nu e în regulă ce se întamplă. Înţeleg că TCE e în colaps financiar, dar să apeleze la metode din astea e chiar urât! Vă mulţumesc!

Dincolo de faptul că omul, deşi a crezut că face o faptă "de omenie", nu a procedat corect lăsând biletul în compostor, rămâne interesantă relatarea lui referitoare la întreruperea funcţionării compostoarelor şi a apariţiei "surpriză" a controlorilor. Aşa cum am mai spus, nu este prima sesizare care relatează întocmai acest mecanism. Deşi am vrea să credem că este doar o întâmplare şi nu o metodă premeditată de a creşte volumul încasărilor, aşteptăm un punct de vedere oficial din partea conducerii TCE.

19550929_10210748170395384_1199730853_n.jpg

19576393_10210748170075376_1988785917_n.jpg