Mai multe zone din comuna Dumbrăvești vor fi declarate de utilitate publică, după ce, în urma săpăturilor arheologice a fost descoperit un castru roman.
Aleșii județeni au aprobat constituirea unei comisii pentru cercetarea prealabilă, în vederea declarării utilității publice de interes local pentru un teren din comuna Dumbrăvești, unde au fost scoase la lumină vestigii arheologice.
De data aceasta, proiectul se referă la un teren din satul Sfârleanca, unde au fost descoperite vestigii arheologice, teren care ar urma să fie expropriat, în vederea realizării împrejmuirii sitului arheologic „Castrul de la Mălăești”.
Terenul în suprafață totală de 67.731 mp pe care este amplasat Castrul Roman este proprietatea privată a 13 persoane, care dețin diverse loturi.
Citește și: Castrul de la Dumbrăveşti, reconstruit tridimensional
„Din dosarul de cercetare prealabilă întocmit de Direcţia Generală Tehnică și Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean Prahova se constată că pentru realizarea lucrărilor de împrejmuire și punere în valoare a „Băilor Romane”este necesară exproprierea terenului aferent acestora, în suprafață de 67.731 mp. Valoarea estimată a lucrărilor este de 867 642 lei, din care 355.705 lei pentru realizarea exproprierii și 511.937 lei pentru realizarea împrejmuirii. Exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de utilitate publică. Declararea
utilităţii publice se face numai după efectuarea unei cercetări prealabile și condiționat de înscrierea lucrării în documentațiile urbanistice sau de amenajarea teritoriului , aprobate conform legii”, se arată în raportul de specialitate aprobat de aleșii județeni.
Comisia este formată din Vasile Pătrașcu, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova (președinte), Petruș State, viceprimar al comunei Dumbrăvești, Gheorghe Georgel Alionte, consilier local, orașul Slănic (membri).
Trebuie precizat că, potrivit documentației, autoritățile din Slănic s-au arătat interesate de aceste lucrări întrucât orașul este o stațiune turistică de interes național, cu numeroase monumente istorice, și este situat în apropierea
comunei Dumbrăvești. Secretariatul comisiei va fi asigurat de către structura Arhitect Şef din cadrul Consiliului
Județean Prahova.