gara-sud-tren-ploiesti.jpg

Gara de Sud, simbol al Ploieștiului pe vremuri, seamănă mai degrabă cu o haltă dintr-o gară oarecare. Oriunde ai privi imaginile sunt dezolante.

Pe vremuri, în Gara de Sud a Ploieștiului era agitație. Zeci de mii de navetiști veneau în Ploiești ori plecau spre casă. Vorbim de perioada de vârf a industriei prahovene, când 1 Mai, Upetrom, Petrotel Teleajen, Feroemail, Flacăra, Dorobanțul, Prola, Extrapan, precum și alte unități funcționau la capacitate maximă. După 1990, privatizarea, programele de restructurare, șomajul și falimentul coloșilor industriali au făcut ca de la un an la altul numărul călătorilor CFR să scadă enorm. La multe rute s-a renunțat din start. Acum, numărul trenurilor care ajung în Gara de Sud este cu mult mai mic.

15 aprilie 2017... Peroanele de la Gara de Sud sunt aproape goale. Doar două trenuri sunt în gară. Pe călători îi numeri pe degete. În zona liniilor de tren este multă mizerie... Pungi, sticle goale, resturi de mâncare, un câine... Cea mai mare gară din Ploiești arată dezolant. Aceleași gunoaie sunt și în fața Gării de Sud... Câteva dughene, cu marfă de 2 lei... 

Primăria Ploiești și-a propus în acest an să demareze un proiect amplu de reconfigurare a tot ce înseamnă zona din fața Gării de Sud. Practic au fost elaborate mai multe variante, una dintre ele vizând și realizarea unei parcări subterane în zona unde în acest moment este fântâna arteziană. Proiectul viitor ar urma să fie finanțat prin PNDL sau cu fonduri europene... Proiectul este însă de durată și ar urma să includă și realizarea legăturii Gara de Vest - Gara de Sud.

Până atunci însă, una dintre porțile de intrare în municipiul Ploiești arată jalnic, iar imaginile nu mai au nevoie de niciun comentariu.

20170415_124644.jpg

20170415_125232.jpg

20170415_124952.jpg

20170415_124801.jpg

20170415_124952.jpg

gara-sud-proiect-ploiesti.jpg

 

Articole asemănătoare