csm-blocaj-competitii.jpg

Clubul Sportiv Municipal Ploiești (CSM) a anunțat astăzi că „participarea sportivilor la competiții este susținută de părinții copiilor, care nu acceptă ideea renunțării în plin sezon competițional”.

În bugetul CSM Ploiești, aprobat de Consiliul Local, nu sunt prevăzute sumele necesare pentru participarea sportivilor la competiții.

Citește și: Ce spune primarul Dobre despre situația copiilor care practică înotul

„În urma deciziei Consiliului Local Ploiești de a nu aproba sumele necesare desfășurării activității sportive a Clubului Sportiv Municipal Ploiești, ca o consecință a avizelor nefavorabile date de Direcția Economică și Direcția Juridică din cadrul Primăriei Ploiești, clubul se află în blocaj total în privința participării la competiții. În plus, în condițiile în care nu există prevedere bugetară pentru activitățile sportive (organizare competiții oficiale pe teren propriu, transport, cazare şi masă pentru deplasări, închiriere baze sportive pentru antrenament la secțiile care au nevoie), clubul nu se poate folosi nici de eventuale sume rezultate din venituri proprii sau din sponsorizări. În aceste condiții, deși conducerea clubului consideră că este o variantă cel puțin imorală, în această perioadă, participarea sportivilor la competiții este susținută de părinții copiilor, care nu acceptă ideea renunțării în plin sezon competițional”, se arată în comunicatul de presă al CSM Ploiești.

 

Articole asemănătoare
Național
  • Marți, 25 Aprilie 2017
  • De Mihai Popescu

Boala care a ucis deja 23 de copii în România

Rujeola face noi victime în rândul copiilor. O fetiţă în vârstă de doar 5 luni a murit la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş” din Timişoara. Astfel, numărul deceselor cauzate de epidemia de...