marca-petrolul.jpg

Informația publicată în exclusivitate de observatorulph.ro privind evaluarea mărcilor Petrolul Ploiești a fost confirmată de primarul Adrian Dobre.

Acesta a anunțat astăzi, în conferință de presă, că expertiza mărcilor de la Petrolul a fost finalizată. Astfel, fiecare dintre cele șase mărci a fost evaluată la sume cuprinse între 5.000 de lei și 6.000 de lei, recomandarea fiind de cesionare. Documentația a ajuns în cursul zilei de vineri după - amiază în primărie și va fi comunicată la prima ședință a Consiliului Local Ploiești.

Citește și Veolia investește la Petrolul Ploiești. Va fi o colaborare cu Olympique Lyon

Aleșii vor stabili ce se va întâmpla în continuarea cu aceste mărci.

Primarul a anunțat că doi investitori sunt interesați de preluarea echipei de fotbal Petrolul Ploiești. 

În opinia sa, cesionarea trebuie să se realizeze în baza unor condiții clare. Una dintre ele ar fi ca firma interesată să preia mărcile să aibă sediul în Ploiești. În al doilea rând trebuie să existe și anumite criterii de performanță prevăzute în viitorul contract semnat cu primăria. ,,Trebuie ca acest brand, această marcă să rămână la Ploiești", a declarat edilul, care a susținut că va fi solicitată și opinia Federației Române de Fotbal.

VIDEO Primarul Ploieștiului despre evaluarea mărcilor Petrolul Ploiești: