Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

antene primaria ploiesit

Zeci de hectare de teren sunt revendicate un prezent în instanța de către autoritățile locale. Primarul Adrian Dobre a explicat astăzi că litigiile au apărut în urma cu câțiva ani, după ce au existat primele discuții pe tema granițelor teritoriale ale fiecărei localități.

 

Cum la nivelul anului 2010 nu a fost găsită nicio cale de mediere, chiar dacă au existat numeroase discuții, litigiile au ajuns în instanța. "Litigiul cu Primăria Târgșoru Vechi, de exemplu, vizează terenuri aflate pe raza administrativ teritorială a Ploieștiului, dar în proprietatea unor cetățeni puși în posesie de Primăria Târgșoru Vechi, pe baza unor convenții cu municipalitatea", a explicat primarul Dobre.

Să nu uităm însă că unul dintre cele mai vechi litigii pe tema terenurilor este între Ploiești și Bucov, după ce în 2001, suprafața de teren aferentă Parcului Memorial Constantin Stere figurează ca fiind și la Ploiești și la Bucov.

 

 

Eveniment
  • Miercuri, 16 August 2017
  • De Andra Ilie

Accident pe DN 1 A, la Blejoi

Două autoturisme au fost implicate astăzi, în jurul orei 14:00, într-un accident pe DN 1A, la Blejoi. Din primele cercetări, accidentul s-a produs ca urmare a nepăstrării distanței de mers. O...