Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

palatul-administrativ-ploiesti-credit.jpg

Inițial, creditul Exim Bank, accesat de municipalitate în 2016, a fost destinat în principal pentru finalizarea proiectelor derulate cu fonduri europene, urmând ca restul sumelor să fie destinate unor proiecte locale.

Primăria Ploiești propune ca din suma neutilizată până în acest moment din creditul Exim Bank de 78.780.940 de lei, în speță din circa 25 de milioane de lei, peste 4,5 milioane de lei să fie alocate pentru pasajul de la Gara de Vest. Restul necesarului pentru finalizarea pasajului, în sumă de peste 4,9 milioane de lei ar urma să provină din bugetul creditelor interne (CEC), suma totală pentru pasajul de la Gara de Vest fiind de peste 9,5 milioane de lei..

Tot în acest an, Primăria Ploiești propune ca din creditul Exim Bank să fie finanțate lucrările la blocurile de pe strada Libertății, începute în 2007. Stadiul fizic al lucrărilor de aici este de numai 24%. „Având în vedere că obiectivul beneficiază de finanțare de la bugetul de stat, pentru finalizarea lucrărilor de construcții-montaj s-au solicitat sume de la bugetul de stat în completarea celor alocate din bugetul local, conform adresei nr. 24349/09.12.2016. Suma prevazuta Credit EXIM 1 este 1.489.412,68 lei (inclusiv TVA), iar suma prevazuta Credit EXIM 2 este 9.009.390,00 lei (inclusiv TVA). Suma totala prevazută în buget este de 10.498.802,68 lei (inclusiv TVA”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre care va ajunge pe masa aleșilor în ședința Consiliului Local Ploiești în data de 27 februarie. 

 

Citește și: Cum va arăta noua piață centrală și cât va costa

O altă sumă de 10 milioane de lei din creditul Exim Bank ar urma să fie destinată pentru realizarea noii piețe centrale de lângă Hale, pe actualul amplasament.