cimitire-ploiesti.jpg

Veste tristă pentru rudele răposaților din Ploiești. La această oră nu mai există niciun loc de veci care să poată fi concesionat. SGU Ploiești a transmis somații concesionarilor care nu și-au achitat dările pentru morminte, astfel încât aceste locuri să fie preluate pentru a fi repartizate altor persoane.

Situație disperată la Ploiești! La ora actuală administrația cimitirelor din municipiu nu mai poate acorda spre concesionare niciun loc de veci. Prin urmare, rudele răposaților ar putea apela numai la cele două cimitire care funcționează pe lângă bisericile din Bereasca și din Mitică Apostol.

„Nu mai sunt locuri de veci. Noi trimitem somații concesionarilor care nu și-au achitat taxele pentru locurile de veci în ultimii doi ani, dar procedura este de durată. Am identificat 60 de morminte pentru care nu s-au plătit aceste taxe și prin urmare am demarat procedura în astfel de cazuri, prin transmiterea de somații, iar în cazul în care concesionarii locurilor de veci nu au fost găsiți am publicat anunțuri în două ziare, unul local și unul național. Cât privește extinderea Cimitirului din Mihai Bravu, această problemă ține de Direcția Tehnic-Investiții, care a organizat licitație în acest sens”, ne-a declarat Donald Constantin, directorul SGU Ploiești. 

Primăria Ploiești a demarat încă de anul trecut procedura de achiziție publică pentru desemnarea unei firme care să se ocupe de extinderea Cimitirului Mihai Bravu, unde pot fi create circa 3.000 de locuri de veci. Numai că, la ultima procedură, de desemnare a unui diriginte de șantier, nu s-a prezentat nimeni. 

Problema legată de lipsa locurilor de veci a apărut încă din 2014, când SGU a solicitat Primăriei Ploiești demararea unei proceduri în regim de urgență.