gunoi-rampa.jpg

Imaginea munților de gunoi de pe marginea drumurilor, terenurile agricole sau cursurile de apă ar putea fi ștearsă dacă s-ar respecta Legea 101/2006, actualizată anul trecut.

Zeci de mii de prahoveni nu au contracte de ridicare a deșeurilor, deși această obligație a fost instituită încă de acum un deceniu. Majoritatea preferă să arunce sacii de gunoi pe marginea drumului sau pe albia unui fir de apă din apropiere sau să le ardă pur și simplu în curtea casei decât să plătească tariful perceput de operatorul de salubritate și aprobat de autoritățile locale.

Citește și Cum a ajuns Prahova să fie îngropată în gunoaie. O afacere de milioane de euro

Potrivit legii 101/20016 reactualizată, primarii au obligaţia să instituie taxe speciale locuitorilor fără contract de salubritate, altfel fiind obligați să achite contravaloarea prestaţiei efectuate la utilizatorii fără contract. În caz contrar, ”constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei nerespectarea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiei de a institui taxe speciale pentru utilizatorii care refuză încheierea contractelor de prestări servicii cu operatorii de salubrizare.” Taxele pot fi impuse odată cu plata impozitelor pe teren/locuință/mașină, așa cum procedează deja multe primării importante din țară. Primarii se tem să instituie astfel de taxe de teamă să nu se „încarce” cu sume nerecuperate, cum sunt cele din amenzi pentru diverse încălcări ale legii (prostituție, circulație, tulburarea liniștii și ordinii publice, cerșetorie etc). În cazul în care gradul de colectare a taxelor, amenzilor și impozitelor nu este unul ridicat, Ministerul de Finanțe reduce sumele alocate de la buget, ceea ce afectează nu doar dezvoltarea localității pe care o conduc ci chiar fucționarea instituției în cazul comunelor sărace.

La alții se poate

Să luăm drept exemplu Primăria Sibiu. Aici, Direcția Fiscalã emite decizii de impunere pe care le trimite prin poștã la începutul anului și în care se specificã suma de platã. Pentru persoanele fizice - 8,42 lei/ persoană / lună, iar pentru persoanele juridice - 282,44 lei/tonă de deșeuri colectate. Termenul de achitare a taxei este data de 15 a lunii următoare celei pentru care se datorează taxa. Dacă taxa nu va fi plătită sau va fi plătită cu întârziere, se vor percepe majorările de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală de 1% din suma datorată/lună. În acest fel, orice gospodărie beneficiază de serviciul de salubritate, care, atenție, este mai mare decât majoritatea tarifelor practicate în Prahova!

Mai mult, din 1 noiembrie 2016, sibienii colectează selectiv deșeurile din propriile gospodării, separând hârtia, cartonul, sticla, metalul, plasticul, deșeurile reziduale și cele biodegradabile. Atunci a intrat în vigoare noul sistem de gestionare a deșeurilor în municipiul Sibiu care, pe lângă colectarea selectivă, presupune amenajarea de noi platforme pentru amplasarea iglu-urilor și eurocontainerelor. Sistemul este administrat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu și finanțat din fonduri structurale.