Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

posturi-vacante.jpg

Cele două instituții au anunțat scoaterea la concurs a posturilor vacante. Posturi vacante au fost scoase la concurs și de CAS Prahova, dar și de SPFL Ploiești.

Astfel, Primăria municipiului Câmpina anunță organizarea unui concurs de recrutare la sediul său din Bulevardul Culturii nr. 8 pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director executiv - Direcţia economică. Proba scrisă are loc pe 20 februarie, la ora 10.00, la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în București.

În schimb, Agenția pentru Protecția Mediului Prahova organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a două funcții publice de execuție, temporar vacante, de consilier, clasa I, grad profesional principal, din cadrul Serviciului Monitorizare şi Laboratoare și de consilier, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Biroului Buget, Finanţe, Administrativ şi Resurse Umane. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 01 februarie 2017: termenul limită pentru depunerea dosarelor (de luni până joi, între orele 09.00-16.00 şi vineri 09.00-13.30), 07 februarie 2017, ora 10.00: proba scrisă, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de auditor, clasa I, grad profesional superior – Compartimentul Audit din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cocorăştii Mislii, judeţul Prahova. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 28 februarie 2017, ora 10:00: proba scrisă, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Casa de Asigurări de Sănătate Prahova organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției publice de execuție, temporar vacante, de consilier, clasa I grad profesional superior – Serviciul Evidență Asigurați, Carduri și Concedii Medicale – Compartiment Concedii Medicale. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 07 februarie 2017: proba scrisă, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, județul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă, de consilier, clasa I gradul profesional principal, din cadrul Compartimentului Încasări şi Plăţi. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 21 februarie 2017, ora 10:00: proba scrisă, iar pe 23 februarie 2017: proba interviu.

.