Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

colegiu 1 mai

Subiectul a stârnit deja numeroase discuții controversate. De exemplu, măsura legată de mutarea activității Liceului Tehnologic de Transporturi în spațiile excedentare de la Liceul 1 Mai este deja contestată.

Primăria Ploiești susține, însă, că o astfel de măsură ar conduce la creșterea actului educațional și vine în contextul unui număr mai mic de elevi.

Citește și: Două licee importante din Ploiești ar putea fi comasate

Mai mult, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Ploiești, „niciuna dintre modificări nu va perturba, în vreun fel, actul educațional ci, dimpotrivă, vine ca o măsură menită să asigure realizarea în condiții optime a acestuia”.

Citește și: Propunerea de comasare a două licee din Ploiești stârnește controverse

„Mutarea Liceului Tehnologic de Transporturi şi a Liceului Tehnologic “Ludovic Mrazeck” din fostele locaţii, este determinată de faptul că numărul de elevi înscrişi la aceste unităţi de învăţământ, este în scădere. Mai mult, cu o situaţie aproape similară se confruntă şi liceele Anghel Saligny şi 1 Mai, locurile în care ar urma să fie mutate Liceele Ludovic Mrazeck şi Transporturi, acestea având spaţiu excedentar, context în care alăturarea lor ar produce beneficii.
Decizia referitoare la Liceul Tehnologic de Transporturi are ca fundament şi faptul că spaţiile de pe str. Văleni, în care se desfăşoară activitatea de învăţământ, fiind inadecvat,în formă actuală, nevoilor educaţiei”, se mai arată în comunicatul Primăriei Ploiești.

Iată comunicatul de presă al Primăriei Ploiești:

În contextul unei corecte informări a cetăţenilor ploieşteni şi în deplină conformitate cu legislaţia în vigoare, legislaţie care are la bază Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 din 2011, modificată şi actualizată, Primăria Municipiului Ploiești a propus, pentru anul şcolar 2016-2017, o serie de măsuri care vizează reţeaua de învăţământ preuniversitar, măsuri care vor avea ca obiectiv principal creşterea calităţii actului educaţional, atât în folosul elevilor, cât şi în cel al cadrelor didactice şi al părinţilor.

Demn de menţionat este faptul că niciuna dintre aceste modificări nu va perturba, în vreun fel, actul educaţional ci, dimpotrivă, vine ca o măsură menită să asigure realizarea în condiții optime a acestuia.

Reţeaua şcolară a fost întocmită în conformitate cu principiile care guvernează învăţământul din România, cuprinse în Legea Educaţiei Naţionale nr.1 din 2011, cu modificările şi completările ulterioare ( art.3 şi 9, alin.1) şi în acord cu politica educaţională privind dezvoltarea economică şi socială la nivel local, după o consultare a decizionalilor din învăţământ şi a operatorilor economici.
Precizăm că toate modificările efectuate la reţeaua şcolară nu au cauzat reducerea normelor didactice ori a încadrării personalului nedidactic şi didactic auxiliar.
De asemenea, nici un cadru didactic, care ocupă funcţia de director, post obţinut în urma concursului din anul 2016, nu este afectat.
Menţionăm că planul de şcolarizare ( numărul de clase) pentru fiecare unitate şcolară rămâne la dispoziţia deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Mutarea Liceului Tehnologic de Transporturi şi a Liceului Tehnologic “Ludovic Mrazeck” din fostele locaţii, este determinată de faptul că numărul de elevi înscrişi la aceste unităţi de învăţământ, este în scădere. Mai mult, cu o situaţie aproape similară se confruntă şi liceele Anghel Saligny şi 1 Mai, locurile în care ar urma să fie mutate Liceele Ludovic Mrazeck şi Transporturi, acestea având spaţiu excedentar, context în care alăturarea lor ar produce beneficii.
Decizia referitoare la Liceul Tehnologic de Transporturi are ca fundament şi faptul că spaţiile de pe str. Văleni, în care se desfăşoară activitatea de învăţământ, fiind inadecvat,în formă actuală, nevoilor educaţiei.
În ceea ce priveşte spaţiile potenţial rămase libere, în urma mutării acestea vor fi folosite pentru amenajarea unei grădiniţe pe str. Elena Doamna, după investiţii serioase şi a Arhivei Primăriei Municipiului Ploieşti, pentru spaţiul de pe str.Văleni, care va fi renovat în acest sens.
La modificarea reţelei şcolare pentru anul şcolar 2017- 2018 s-a avut în calcul şi principiul teritorialităţii şi anume apropierea structurii de unitatea cu personalitate juridică. Ex.Şc.Gimnazială nr.19 ( aflată în Cartierul Mimiu ) devine structura a Şc. Gimnaziale Mihai Eminescu (cea mai apropiată unitate şcolară, aflată în Cartierul Bariera Bucureşti). În trecut aceasta era arondată Şcolii Gimnaziale Radu Stanian, de pe str. Bobâlna. De asemenea, s- a ţinut cont de optimizarea managementului, respectiv asigurarea deplasării facile a directorilor de la unitatea cu personalitate juridică, la unităţile arondate.
Decizia de mutare a unităţilor de învăţământ este justificată, pe fond, de nevoia de reducere a cheltuielilor municipalităţii, deoarece facturile utilităţilor şi a reparaţiilor nu sunt în acord cu numărul de elevi, ci doar cu spaţiul aferent. Spre exemplu Şc. Nr.13 trece la Şc. Candiano Popescu, deoarece la un număr atât de mic de elevi, aprox. 180 înscrişi, se plătesc utilităţi în valoare aproape egală cu cele ale unor şcoli care au peste 400 de elevi.
În ceea ce priveşte unităţile de învăţământ preşcolar, decizia modificărilor a survenit pentru asigurarea mobilităţii personalului aferent acestora şi pentru o mai eficientă alocare a bugetelor de reparţii şi investiţii.
Cu privire la solicitarea ca grădiniţele să funcţioneze împreună şi nu arondate unor şcoli gimnaziale, este de interes ca aceasta să fie îmbrăţişată de o bună parte a dascălilor din învăţământul preşcolar.