Contractul de iluminat public de la Ploiești, încheiat cu SGU în anul 2013, expiră în februarie.
Astăzi, comisia înființată prin hotărâre de Consiliu Local se va întruni pentru a analiza posibilitatea de prelungire a contractului cu SGU, până la organizarea unei licitații. SGU a preluat serviciile de iluminat public în baza unei hotărâri de Consiliu Local, procedură contestată de ANRSC. Litigiul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost câștigat anul trecut de ANRSC. De altfel, în 2016, municipalitatea a solicitat noi puncte de vedere cu privire la posibilitatea de prelungire a contractului, până la finalizarea licitației de delegare a serviciului public de iluminat. ,,Demersurile în acest sens sunt efectuate de Primăria Ploiești”, a declarat Donald Constatin, directorul SGU Ploiești.