Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

primaria ploiesti sediu

 Mihaela Iamandi, fost director al Direcţiei Tehnic Investiţii, a cerut să fie reangajată la Primăria Ploiești.

 

Luna trecută, aceasta a fost condamnată la un an și opt luni de închisoare cu suspendare și la 60 de zile de muncă în folosul comunității. În plus, a fost stabilită pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o functie publica pe o perioada de 2 ani. Pentur că decizia nu este definitivă, Iamandi a solicitat zilele trecute să fie reangajată în instituție, însă conducerea Primăriei Ploiești a cerut un punct de vedere juriștilor din Prefectura Prahova înainte de a lua o decizie. 

Iamandi a fost trimisă în judecată, în luna septembrie a anului trecut, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Conform acestora, "inculpata, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu  a participat, în calitate de membru al Comisiei de organizare a unui  concurs  pentru ocuparea unui post în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, la luarea deciziei, prin care a fost declarată admisa o persoana din partea căreia a beneficiat de  foloase de orice natura. Totodata,  a  participat    la luarea deciziei de atribuire a unor contracte de lucrări către o societate comercială  cu care anterior a avut raporturi comerciale  și de munca". 

Observatorulph.ro a dezvăluit situația aici: ANGAJATĂ LA PREFECTURĂ, MIHAELA TĂIA FACTURI PENTRU IRIELA