- Publicitate -

Adrian Dobre: Nu sunt de acord cu majorarea tarifului la salubritate!

dobre

Posibila dublare a tarifului plătit de populație pentru serviciile de salubritate în Prahova a pus pe jar o mare parte a autorităților locale din județ. Peste o aproximativ o oră în Palatul Administrativ va avea loc o nouă întrunire a AGA Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor” Prahova, ADI Deșeuri cum este denumit printre cei din administrație, organismul care reglementează gestionarea deșeurilor menajere în județul Prahova.

- Publicitate -

Întâlnirea se anunță a fi una cu scântei în contextul în care o bună parte a primarilor prahoveni nu sunt de acord cu modul în care este prevăzută a fi implementată majorarea de tarif. Unul dintre cei mai vehemenți contestatari este Adrian Dobre, primarul Ploieștiului, oraș care va fi puternic afectat de eventuala majorare a tarifelor. În urmă cu câteva minute acesta ne-a declarat că este exclus ca astăzi să fie luată o decizie definitivă privind majorarea tarifului la salubritate.

Tariful la gunoi în Ploiești se dublează. Cât va plăti o familie

”Vă garantez că astăzi nu va fi aprobată această majorare. Sau dacă va fi aprobată, eu nu o voi vota dat fiind faptul că întreaga argumentație și metodologie de aplicare a ei este confuză, ca să nu spun altfel.

Înțeleg că avem obligația de a plăti cu toții o taxă care să meargă la Fondul de Mediu. Înțeleg că acest lucru trebuie aplicat cât mai repede pentru că ani de zile, din motive pur populiste, a fost amânată introducerea ei.

Nu sunt de acord cu metodologia prin care ADI Deșeuri vrea să impună colectarea și plata ei. Nu au făcut absolut nimic până în acest moment și acum vor să transfere toată povara asupra populației și a autorităților locale. În concluzie, până nu ne vor prezenta o metodologie clară, care să conțină inclusiv bonusuri pentru cei care fac colectare selectivă, cei de la ADI Deșeuri își pot lua gândul de la o colaborare cu Ploieștiul în termenii pe care vor să-i impună acum. Ploieștiul a investit masiv în ultimii ani în crearea unei infrastructuri de colectare selectivă și nu vreau să cred că am făcut-o degeaba. Aceste investiții făcute din banii cetățenilor trebuie să se regăsească undeva în tarif”. 

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Victorie pentru Petrolul Ploiești împotriva celor de la FCU Craiova în play-out-ul Ligii 1

Petrolul Ploiești a obținut cele trei puncte, după ce a învins pe stadionul Ilie Oană, CSU Craiova, scor 1-0. Prima mare ocazia a venit în...

UPDATE. Locatarii unui bloc din Ploiești, evacuați din cauza unei intoxicații cu o substanță necunoscută

Mai multe persoane au fost evacuate dintr-un bloc din Ploiești din cauza unei intoxicații cu o substanță necunoscută. Trei persoane persoane prezintă ușoare probleme...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Victorie pentru Petrolul Ploiești împotriva celor de la FCU Craiova în play-out-ul Ligii 1

Petrolul Ploiești a obținut cele trei puncte, după ce a învins pe stadionul Ilie Oană, CSU Craiova, scor 1-0. Prima mare ocazia a venit în...

UPDATE. Locatarii unui bloc din Ploiești, evacuați din cauza unei intoxicații cu o substanță necunoscută

Mai multe persoane au fost evacuate dintr-un bloc din Ploiești din cauza unei intoxicații cu o substanță necunoscută. Trei persoane persoane prezintă ușoare probleme...

Mașini vandalizate într-o parcare subterană din Ploiești de doi minori. O cameră video a surprins momentul

Mai multe mașini au fost vandalizate într-o parcare subterană din Ploiești. Fapta a fost comisă de doi minori, iar o cameră de supraveghere a...

Care va fi prețul minim pentru un kg de carne de miel, de Paște, cerut de ciobani

Odată cu apropierea Paștelui crește cererea pentru carnea de miel. Ciobanii fac front comun și anunță cu nu sunt dispuși să vândă sub 24...

A fost găsit Aryan, copilul de doi ani căutat în ultimele 24 de ore de 200 de salvatori [VIDEO]

Aryan, copilul de doi ani care a dispărut ieri în Botoșani, a fost găsit în viață. La căutările care au durat peste 24 de...
Emisiuni
- Publicitate -

Coca-Cola HBC participă la Bursa Angajatorilor. Deschide oportunități noi pentru cariera ta!

Pe 22 și 23 martie, târgul joburi ”Bursa Angajatorilor”, un eveniment dedicat pieței forței de muncă din Prahova, revine la Palatul Culturii din Ploiești...

Premiul Joker, de aproape 6 milioane de euro, a fost revendicat. Unde s-a jucat biletul câștigător

Luni, 18 martie, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătorul premiului de categoria I, în valoare de 29.133.971,54 lei (peste 5,86 milioane...

Accident provocat de un șofer beat pe Bulevardul Republicii din Ploiești

Un accident rutier s-a produs luni, 18 martie, în jurul orei 17.00, pe Bulevardul Republicii din Ploiești. În zonă se circulă cu dificultate, coloana...

Aur și Argint pentru Alexandra Dosaru, micuța înotătoare care se antrenează prin străini. Acasă, la Ploiești, nu are unde

În Ploieștiul fără un bazin de înot menit să susțină performanța tinerilor sportivi, Alexandra Dosaru, o copilă de clasa a IV-a, face din nou...

Echipa RO2D2 a C.N. „Mihai Viteazul” organizează Ziua Porților Deschise pentru pasionații de robotică

Echipa de Robotică RO2D2, formată din elevi de la Colegiul Național “Mihai Viteazul” Ploiești, lansează un eveniment fascinant pentru toți cei care își doresc...
Emisiuni
- Publicitate -