Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

sedinta consiliul judetean prahova

Ultima ședință extraordinară a Consiliului Județean Prahova din acest an a venit, ieri, la pachet cu o suplimentare cu peste 7,4 milioane de lei, din sume defalcate din TVA, pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județului, precum și cu o suplimentare cu suma de 58.000 de lei a sursei „cote defalcate din IVG”.

 

Aleșii județeni au aprobat, totodată, majorarea fondului de rezervă al Consiliului Județean Prahova, cu peste 9,4 milioane de lei. Suma s-a constituit prin alocațiile bugetare retrase de la DGASPC (5,2 milioane de lei), dar și din fondurile nerepartizate din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale (peste 4,1 milioane de lei).

Pentru Spitalul Județean Ploiești, rectificarea de buget a adus o majorare a veniturilor și cheltuielilor totale, cu 1,2 milioane de lei, iar la Spitalul de Obstetrică Ginecologie suplimentarea a fost de 207. 080 lei.

 

De asemenea, au fost suplimentate bugetele la Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus”, cu 1.000 de lei, și la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, cu 19.300 de lei, în timp ce DGASPC Prahova a beneficiat de suplimentarea „subvențiilor pentru instituțiile publice” de 2 milioane de lei.

Aleșii județeni se vor reuni în ședință ordinară, pentru ultima dată în acest an, cel mai probabil săptămâna viitoare, când va avea loc și ședința festivă de final de an.