pasaj vest

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a prezentat astăzi stadiul proiectelor realizate cu fonduri europene.

În mod surprinzător, lucrările de la căminul de bătrâni de pe strada Cosminele a fost finalizat. Nu același lucru se poate spune despre Centrul de Excelență, unde procesul verbal de recepție are mai multe obiecțiuni, în speță nefinalizarea unor elemente precum o balustradă pe acoperișul clădirii și pereții mobili.

Cât privește pasajul de la Gara de Vest veștile sunt îmbucurătoare. Până pe data de 15 decembrie există premisele ca lucrările sa fie finalizate în procent de 90%, rămânând de turnat ultimul strat de asfalt, de montat balustradele și de montat instalațiile de iluminat public.

Revenind la căminul de bătrâni, obiectivul trebuie să treacă în patrimoniul municipalității și să fie stabilite tarifele. Unitatea va avea o capacitate de 24 de locuri, dintre care patru vor fi destinate persoanelor cu dizabilități. Căminul a fost construit pe strada Cosminele și dispune, pe lângă spațiile de cazare, și de un cabinet medical, o sală de mese și un spațiu pentru recreere.