bani cj prahova spitalul judetean maternitate

Rectificarea de buget a Consiliului Județean Prahova a venit la pachet cu o rectificare pozitivă și pentru cele două spitale aflate în administrarea CJ Prahova.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre aprobat, a fost rectificat bugetul de venituri și cheltuieli de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești prin suplimentarea veniturilor și cheltuielilor totale cu suma 600.000 lei pentru finanțarea unor cheltuieli cu ”Bunuri și servicii”, precum și redistribuirea unor sume între articole și/sau alineate bugetare, conform influențelor, potrivit proiectului aprobat.

Pentru Spitalul Obstetrică Ginecologie Ploiești s-a propus și aprobat suplimentarea „Cheltuielilor de personal” cu suma de 199.870 lei, din „ Subvențiile alocate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru acoperirea creșterilor salariale”, precum și redistribuirea unor sume între articole și/sau alineate bugetare.